Beijingul aprobă 'sub anumite condiţii' primul său vaccin anti-COVID
Acest prim vaccin, produs de Sinopharm cu Institutul de produse biologice din Beijing, are o eficacitate de peste 79%, a anunţat miercuri grupul farmaceutic.
Pe baza acestor rezultate, "Administraţia Naţională a Medicamentelor a aprobat la 30 decembrie (...) cererea de înscriere a vaccinului inactivat Sinopharm (...) în mod condiţionat", a anunţat într-o conferinţă de presă un înalt responsabil al acestui organism, Chen Shifei.
El a precizat că laboratorul ar urma să-şi continue testele clinice.
În aceeaşi conferinţă de presă, ministrul adjunct al sănătăţii, Zeng Yixin, a indicat că autorizaţia de punere pe piaţă va face posibilă generalizarea vaccinării grupurilor cu risc, şi anume a persoanelor în vârstă şi a celor care suferă de maladii subiacente.
"A treia etapă va fi vaccinarea întregii populaţii", a spus el.
Responsabilii intervievaţi nu au furnizat nicio cifră privind capacitatea de producţie chineză, indicând pur şi simplu că vaccinarea va fi opţională în ţara de 1,4 miliarde de locuitori.
China, unde coronavirusul a apărut la sfârşitul anului 2019, încearcă să fie pe primul plan global în elaborarea unui vaccin. Cu preţul unor mijloace financiare enorme, ea desfăşoară în prezent 14 teste pe oameni, inclusiv cinci în faza finală a testării (faza 3), dintre care cea care tocmai a fost aprobată.
Preşedintele Xi Jinping a promis că va face vaccinurile chinezeşti "un bun public mondial". Ţara a început deja să livreze către anumite state precum Indonezia şi Emiratele Arabe Unite.
În China, Zeng a spus că 3 milioane de persoane cu risc au fost vaccinate începând cu 15 decembrie, fără a preciza ce vaccinuri au fost utilizate.
Beijingul, care a eradicat în mare măsură epidemia pe teritoriul său, a efectuat vaccinări de urgenţă în această vară, în special în rândul personalului medical sau al studenţilor şi diplomaţilor care trebuie să plece în străinătate.
Rata de eficacitate a vaccinului Sinopharm este totuşi mai mică decât cea revendicată de concurenţii săi Pfizer/BioNTech (95%) şi Moderna (94,1%), aminteşte AFP.

România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive
VIDEO Rusia, o viață în exil: Copiii Gulagului se luptă de 30 de ani pentru a reveni acasă
Sorin Cîmpeanu, invitat în studioul HotNews.ro de la ora 18,00. Realizator - Mona Hera
VIDEOINTERVIU/ Beneficiile pe care le pot acorda firmele angajaților anul acesta, dacă au posibilitatea, explicate de Cristian Rapcencu. De la cei 400 lei din telemuncă, la decontarea concediilor și cei 1.500 lei pentru creșă sau gradiniță/ Cum se poate deduce întregul cost cu casele de marcat
Diferența este că în America și în Europa există transparență și sunt comunicate rezultatele testelor, pe când în China se comunică doar ce vrea Partidul, iar dacă ceea ce este nu convine Pardidului se trag niște minciuni.
Să nu înțelegeți greșit! Nu aș vrea ca vaccinul scos de compania chinezească să fie ineficient. Nu m-ar bucura să moară de COVID niște milioane de chinezi (nici nu știu câți vor fi murit de fapt până acum, pentru că cifrele comunicate de guvern sunt false). Dar este un fapt că acea firmă de medicamente care produce vaccinul a dat nu demult ceva șpăgi pe la oameni ai Partidului... Atunci câtă încredere să ai?
Aș vrea ca toate vaccinurile să fie de succes și să putem să-l folosim cu succes pe cel mai ieftin, indiferent că este din Rusia, din China, din UK, din USA sau de prin UE.