Premierul Florin Cîțu a spus, sâmbătă, după ce la Institutul Cantacuzino au ajuns primele 10.000 de doze de vaccin că ”apariţia vaccinului, livrarea şi distribuirea într-un timp record vor ajuta la limitarea şi la eradicarea pandemiei într-o perioadă cât mai scurtă”. ”Campania de vaccinare începe în acelaşi timp în România ca în Europa”, a subliniat el.

Florin CituFoto: Captura video

"Astăzi (sâmbătă n.r.) am primit primele doze din vaccin. Campania de vaccinare începe în acelaşi timp în România ca în Europa. S-a muncit foarte mult şi am reuşit să avem totul pus la punct ca să începem în aceeaşi zi când începe în toată Europa campania de vaccinare. Este un moment important, îl aşteptăm de un an de zile, din momentul în care am aflat de această pandemie, iar apariţia vaccinului, livrarea şi distribuirea într-un timp record vor ajuta la limitarea şi la eradicarea pandemiei într-o perioadă cât mai scurtă", a afirmat Cîţu, la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară "Cantacuzino".

El a adăugat că, săptămânal, în România vor ajunge în jur de 140.000 de doze de vaccin.

"Mâine (duminică n.r.) începe campania de vaccinare oficială, primul vaccin se va face mâine. Acum am primit primele 10.000 de doze, iar săptămânal vom primi în jur de 140.000 de doze. România va avea în jur de 10 milioane de doze de vaccin. Şi, aşa cum am văzut că au mers lucrurile până acum, sunt sigur că vom avea o derulare a campaniei foarte bine pusă la punct. Vaccinarea în România este gratuită, nu este obligatorie", a spus prim-ministrul.

Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 au ajuns, sâmbătă dimineaţă, la Institutul "Cantacuzino" din Capitală.