Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a spus joi că cele 10.000 de doze de vaccin, destinate imunizării cadrelor medicale din 10 centre medicale din România, vor ajunge în prima zi de Crăciun. Ministrul Sănătăţii a subliniat totodată că se va vaccina în fața camerelor de filmat pentru a da exemplu, dar atunci când îi va veni rândul, subliniind că ”nimeni nu va sări rândul”

Vlad VoiculescuFoto: AGERPRES

”Cele 10.000 de doze vor ajunge în prima zi de Crăciun” pentru întregul personal de la 10 centre medicale, a spus Vlad Voiculescu la Digi24, menționând că în București este vorba despre spitalele ”Victor Babeș” și ”Matei Balș” și alte opt spitale din țară.

”Urmează o următoare tranșă la sfârșitul lunii ianuarie, apoi vor veni subsecvent până în vară”, a adăugat ministrul Sănătății.

Ministrul Sănătăţii a subliniat totodată la RFI că vor fi personalităţi care se vor vaccina.

"Dar nimeni nu va sări rândul, asta vă pot spune. Primii vor fi cei din personalul medical, cine va fi, nu pot să vă spun în acest moment, dar personalul medical are prioritate, nu politicienii, nu oricine altcineva", a spus Voiculescu, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă se va vaccina în faţa camerelor de filmat, pentru a da un exemplu, el a răspuns: "Da, sigur că da, dar atunci când îmi va veni rândul, deşi mi-ar plăcea să fiu vaccinat astăzi, deja".

Și ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a spus joi că prima tranşă de vaccinuri împotriva COVID-19 alocată României va sosi vineri în Vama Nădlac.

Mâine va sosi prima tranşă alocată României în Vama Nădlac şi o vom prelua prin structurile noastre, o vom transporta la Bucureşti. Vom comunica public care sunt paşii pe care îi vom urma, atât la Nădlac, mâine, cât şi poimâine, în Bucureşti. Vă vom anunţa din timp exact care este calendarul. În declaraţia de azi, domnul preşedinte Klaus Iohannis a lămurit acest aspect", a spus Bode, la predarea mandatului către ministrul Transporturilor şi cel al Digitalizării.

Întrebat dacă se va vaccina, ministrul Bode a răspuns că da, cu siguranţă o va face. Acelaşi răspuns afirmativ a fost dat şi de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, şi de cel al Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Cristian Teleman.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, la Palatul Cotroceni, că în România şi în Uniunea Europeană campania de vaccinare anti-COVID-19 începe duminică.

Primele doze de vaccin ajung la Brașov – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, la București – Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș“, la București – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Dr. Victor Babeș“ (inclusiv secția externă modulară Pipera), la Cluj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Cluj-Napoca, la Constanța - Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, Constanța, la Dolj – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Victor Babeș“, Craiova, la Iași – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase, la Maramureș – Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr Nicolae Rustea”, Baia Mare, la Suceava – Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou“ Suceava și la Timiș – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș“, Timișoara (inclusiv secția exterioară a acestui spital – secția clinică de recuperare cardiovasculară – din cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara).