Coronavirus: Elveţia începe distribuirea vaccinului anti-Covid-19. Vârstnicii au prioritate la vaccinare

de V.M.     HotNews.ro
Marţi, 22 decembrie 2020, 22:54 Actualitate | Coronavirus


Coronavirus Elvetia
Foto: Glories Francois / Abaca Press / Profimedia
Elveţia a primit marţi primele doze de vaccin anti-Covid-19 şi va demara în curând o campanie naţională de vaccinare, într-o perioadă în care această ţară a impus restricţii pentru o lună în ceea ce priveşte reuniunile publice în tentativa sa de a reduce ratele de infectare cu noul coronavirus, care se menţin la niveluri foarte ridicate, au anunţat oficiali din domeniul sănătăţii.

Autoritatea cu rol de reglementare a medicamentelor din Elveţia a autorizat sâmbătă vaccinul dezvoltat împotriva maladiei Covid-19 de grupul american Pfizer şi partenerul său german BioNTech în urma unei decizii despre care oficialii elveţieni afirmă că reprezintă prima aprobare de acest tip realizată în cadrul unei proceduri standard, relatează Agerpres.

O tranşă iniţială de 107.000 de doze vor fi distribuite în cantoanele elveţiene pentru ca inocularea persoanelor vârstnice să poată să înceapă, inclusiv a tuturor rezidenţilor de peste 75 de ani şi a celor cu afecţiuni medicale preexistente.

„În următoarele şapte zile, vor putea să înceapă programele de vaccinare personalizată”, a declarat Virginie Masserey, reprezentantă a Agenţiei Federale pentru Sănătate din Elveţia, într-o conferinţă de presă organizată la Berna.

Spre deosebire de vaccinările intens mediatizate din Marea Britanie, oficialii din Elveţia ţin la distanţă companiile media de azilurile pentru bătrâni în care vor avea loc primele vaccinări împotriva maladiei Covid-19.

„Maggie a Elveţiei va rămâne necunoscută”, a titrat tabloidul Blick, referindu-se la Margaret Keenan, o bunică britanică în vârstă de 90 de ani care a devenit la începutul lunii decembrie prima persoană din lume care a primit - în afara studiilor clinice - vaccinul Pfizer-BioNTech.

În Elveţia, campania naţională de vaccinare a grupurilor de risc va începe pe 4 ianuarie. Livrările suplimentare de 250.000 de doze pe lună şi aprobarea probabilă a altor vaccinuri aflate în prezent în etapa de analiză oferă speranţa ca orice persoană din Elveţia care doreşte să primească un vaccin în regim de gratuitate să poată să beneficieze de acesta până la jumătatea anului 2021, au anunţat oficialii elveţieni din domeniul sănătăţii.

Numărul cazurilor de Covid-19 din Elveţia şi din Liechtenstein a depăşit pragul de 400.000, iar bilanţul deceselor este de peste 6.000, determinând guvernul elveţian să decidă săptămâna trecută închiderea restaurantelor pentru o lună şi să îi îndemne pe rezidenţi să rămână în locuinţele lor pe durata sărbătorilor de iarnă.

Elveţia a semnat un contract cu alianţa Pfizer-BioNTech pentru a primi 3 milioane de doze de vaccin, suficiente pentru a oferi unui număr de 1,5 milioane de rezidenţi cele două doze, administrate la un interval de trei săptămâni. În total, Elveţia a comandat 15 milioane de doze de la diverşi producători de vaccinuri anti-Covid-19, inclusiv în virtutea unor contracte semnate cu companiile Moderna şi AstraZeneca.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















433 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by