Suedia nu şi-a schimbat strategia în faţa pandemiei de Covid-19, în pofida înăspririi recomandărilor şi a restricţiilor ca urmare a creşterii numărului de cazuri de coronavirus, a declarat marţi premierul suedez Stefan Lofven.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Pot să înţeleg pe cineva care este tentat să întrebe: "S-a schimbat strategia?" Nu, este exact aceeaşi strategie: asiguraţi-vă că limitaţi răspândirea infecţiei cât mai mult posibil”, a afirmat el într-un interviu pentru televiziunea publică SVT, scrie Agerpres.

„Dar este clar că, în funcţie de situaţie, putem face şi schimbări”, a mai spus Lofven.

Spre deosebire de măsurile impuse la scară largă în alte ţări din Europa, Suedia a adoptat o strategie diferită bazată în principal pe recomandări, fără impunerea carantinei şi aproape fără măsuri coercitive.

Însă, confruntat cu o creştere a numărului de cazuri şi de decese din această toamnă, guvernul de la Stockholm a impus măsuri mai dure la mijlocul lunii noiembrie, în special prin limitarea evenimentelor publice la maximum opt persoane. De atunci, populaţia a primit recomandarea să se întâlnească doar cu membrii familiilor lor.

În timp ce închiderea completă a barurilor, restaurantelor şi magazinelor nu este pe ordinea de zi, Stefan Lofven a prezentat vineri un nou set de măsuri şi recomandări mai stricte în faţa unui al doilea val în care peste 2.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în ţara cu puţin peste 10 milioane de locuitori.

Suedia şi-a închis de asemenea pentru prima dată frontiera cu Marea Britanie şi Danemarca, pentru a evita infectările legate de shopping-ul transfrontalier.