Doi cardinali de la Vatican, dintre care unul care își petrece majoritatea timpului ajutându-i pe oamenii fără adăpost din Roma, au fost testați pozitiv cu coronavirusul, a relatat o sursă din cadrul sfântului scaun pentru Reuters, potrivit MSN.

Papa FranciscFoto: Vatican News

Cardinalul Konrad Krajewski, în vârstă de 57 de ani, un polonez care gestionează acțiunile de caritate ale papei Francisc, a fost spitalizat după ce a dezvoltat pneumonie.

Cardinalul italian Giuseppe Bertello, 78 de ani, guvernatorul Vaticanului, a fost testat pozitiv, crezându-se despre acesta că se află în autoizolare la locuința sa din Vatican, potrivit unei surse citate de Reuters.

Nu este imediat clar dacă vreunul din cei doi au participat luni la un eveniment la care membrii administrației Vaticanului, cunoscută drept Curia, au schimbat cadouri de Crăciun și s-au salutat cu suveranul pontif.

Deocamdată nu există o confirmare oficială din partea sfântului scaun în privința diagnosticului celor doi cardinali.

Krajewski își petrece majoritatea timpului pe străzile din afara Vaticanului pentru a ajuta persoanele fără adăpost din Roma.

La cererea papei acesta a înființat o clinică, baie publică și alte servicii pentru oamenii fără adăpost în apropierea Pieței Sfântului Petru.

Italia, primul stat occidental grav afectat de pandemie, a înregistrat 69.214 decese cauzate de COVID-19 de la izbucnirea pandemiei în această țară în luna februarie.

Țara din Peninsula Italică are cel mai mare număr al deceselor provocate de coronavirus din Europa și al cincilea cel mai mare din lume, înregistrând de asemenea aproape două milioane de contagieri cu SARS-CoV-2.

În luna septembrie, cardinalul Luis Antonio Tagle, un filipinez care conduce brațul de misionariat al Vaticanului, a fost testat pozitiv cu coronavirusul și a intrat în autoizolare, crezându-se însă că se află într-o stare de sănătate bună acum.

Mai mulți membri ai Gărzii Elvețiene ai papei au fost diagnosticați cu COVID-19 în timpul primului val al pandemiei din primăvară, aceștia locuind în aceeași clădire în care o face și suveranul pontif.

Andrea Arcangeli, șeful serviciilor de sănătate ale Vaticanului, a declarat mai devreme în cursul lunii decembrie că orașul-stat va începe vaccinarea rezidenților și angajaților la începutul anului viitor.

Citește și: