SUA: „Nicio dovadă” că noua tulpină a SARS-CoV-2 este mai contagioasă (experţi)
„Nu există nicio dovadă tangibilă că acest coronavirus este într-adevăr mai contagios, dar sunt dovezi clare că este mai răspândit în rândul populaţiei”, a declarat consilierul principal al programului guvernamental de vaccinare din SUA, Moncef Slaoui, în cursul unei conferinţe de presă.
Mai multe ţări şi-au închis frontierele cu Marea Britanie, însă Moncef Slaoui a apreciat că este posibil ca mutaţia să se fi răspândit de mult timp în ţară, iar oamenii de ştiinţă nu au căutat-o până în prezent, astfel că au creat impresia că este o explozie a numărului de cazuri atunci când au făcut-o.
„Nu ştim încă”, a adăugat Moncef Slaoui. Această nouă tulpină a coronavirusului din Marea Britanie a provocat îngrijorare, zeci de capitale anulând legăturile aeriene cu această ţară.
Pentru acest expert în vaccinuri, fost înalt responsabil în industria farmaceutică, „ceea ce este clar este că nu este mai patogen”, nu provoacă o formă mai gravă a bolii.
Institutele naţionale de sănătate din SUA (NIH) sunt pe punctul de a studia această nouă tulpină în laborator pentru a stabili dacă anticorpii eficienţi contra celei mai comune mutaţii a SARS-CoV-2 rămân eficienţi împotriva ei, „ceea ce va fi foarte probabil concluzia lor”, a subliniat el.
Testele, care vor fi efectuate cu anticorpi prelevaţi de la bolnavi vindecaţi de Covid-19, anticorpi provocaţi de vaccinuri şi anticorpi sintetici, vor dura mai multe săptămâni.
Expertul american a explicat că anticorpii produşi de vaccinuri ar putea rămâne eficienţi, deoarece sunt concepuţi pentru a se fixa pe mai multe zone ale unei „spicule” a coronavirusului, acel vârf recunoscut care se află pe suprafaţa sa şi îi permite să se ataşeze de celulele umane pentru a le penetra.
Probabilitatea ca o simplă mutaţie a virusului să afecteze toate aceste zone este „foarte slabă”, a ţinut el să adauge. „Nu este imposibil însă de exclus ca, într-o zi, undeva, un virus să reuşească să scape răspunsului protector provocat de vaccin şi din acest motiv trebuie să rămânem vigilenţi”, a mai spus expertul american.
Pe de altă parte, Moncef Slaoui a anunţat că NIH vor efectua teste clinice pe indivizii foarte alergici pentru a vedea cum răspund la vaccinurile Pfizer şi Moderna.
Mai multe cazuri de reacţii alergice au fost semnalate în Statele Unite şi Marea Britanie.

România și trenurile internaționale - O istorie de 130 de ani, de la trenurile ce parcurgeau peste 3.000 de km până la rutele mult mai scurte din prezent
Walker, Texas Ranger, se întoarce! / Vești bune pentru fanii Indiana Jones / Noi dovezi despre formarea găurilor negre supermasive
VIDEO Rusia, o viață în exil: Copiii Gulagului se luptă de 30 de ani pentru a reveni acasă
Sorin Cîmpeanu, invitat în studioul HotNews.ro de la ora 18,00. Realizator - Mona Hera
VIDEOINTERVIU/ Beneficiile pe care le pot acorda firmele angajaților anul acesta, dacă au posibilitatea, explicate de Cristian Rapcencu. De la cei 400 lei din telemuncă, la decontarea concediilor și cei 1.500 lei pentru creșă sau gradiniță/ Cum se poate deduce întregul cost cu casele de marcat
@contagiozitate spike-ul formeaza o gura cu 3 petale , cand e deschisa poate ataca receptorul AC2 , cand e inchisa e protejata de sistemul imunitar .Virusul cauta balanta optima intre atac si aparare , 614G a favorizat atacul .