Secretarul adjunct al sănătăţii din SUA, Brett Giroir, a afirmat, duminică, faptul că un al treilea vaccin care va preveni COVID-19 ar putea obține aprobarea SUA încă din luna viitoare, conform Reuters, scrie Mediafax.

VaccinFoto: Donal Husni / Zuma Press / Profimedia

Brett Giroir, secretar adjunct la Departamentul de Sănătate din SUA, a declarat pentru ABC News că încă nu au fost publicate date despre noul vaccin împotriva coronavirusului de la Johnson & Johnson, însă, dacă ar fi aprobat, ar oferi Statelor Unite al treilea vaccin, după cele produse de Pfizer Inc și Moderna Inc.

Vaccinul dezvoltat de Johnson & Johnson a luat în octombrie o pauză, după ce un voluntar s-a îmbolnăvit „inexplicabil”. Johnson & Johnson a anunţat atunci că a întrerupt temporar studiile clinice pentru vaccinul împotriva COVID-19 pe care îl dezvoltă din cauza unei boli inexplicabile a unui participant la studiu, potrivit Reuters.

J&J a precizat că astfel de opriri sunt normale în cadrul unor teste de anvergură, care pot include zeci de mii de oameni, adăugând că o „pauză de studiu” în administrarea dozelor de vaccin candidat diferă de o oprire cerută de autorităţile sanitare.

Decizia J & J urma uneia similare a companiei AstraZeneca Plc. În septembrie, AstraZeneca a întrerupt studiile în stadiu asupra vaccinului său experimental împotriva coronavirusului, dezvoltat împreună cu Universitatea din Oxford, din cauza unei boli inexplicabile la un participant din Marea Britanie.