SUA: Un consilier apropiat al preşedintelui ales Biden testat pozitiv la COVID-19
Cedric Richmond, numit înalt consilier la Casa Albă, a făcut miercuri, după ce a dezvoltat primele simptome, un test rapid care a rezultat pozitiv. Un al doilea test joi a confirmat diagnosticul, a explicat Kate Bedingfield. Joe Biden a făcut, de asemenea, un test COVID-19 joi care a ieşit negativ, a adăugat ea într-un comunicat.
Consilierul a participat marţi la mitingul lui Joe Biden la Atlanta, în Georgia, dar "nu a avut contact apropiat" cu el, potrivit purtătoarei de cuvânt.
El nu a călătorit cu preşedintele ales şi contactele cu acesta au avut loc "în aer liber, cu mască şi au durat mai puţin de 15 minute", a spus ea.
Cedric Richmond, 47 de ani, va intra în carantină 14 zile şi va trebui să aibă două teste negative pentru a-şi relua funcţia. Două persoane care l-au însoţit în maşină pentru deplasarea în Georgia au fost şi ele puse în carantină.
În vârstă de 78 de ani, Joe Biden şi-a sporit măsurile de securitate sanitară de la începutul pandemiei. El şi-a limitat deplasările la minimul necesar, poartă mască - uneori chiar două suprapuse - în public şi se testează regulat.
El a afirmat de curând că este pregătit să se vaccineze "în public" imediat ce va fi posibil.
Mai multe zeci de colaboratori şi apropiaţi ai lui Donald Trump şi angajaţi de la Casa Albă au fost contaminaţi de coronavirusul care a făcut peste 310.000 de morţi în Statele Unite.

Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Frumoasa casă neoromânească de pe strada Stirbei Voda, pentru care administrația Firea a dat autorizație de demolare pe finalul mandatului, este deocamdată salvată: Prefectul a atacat autorizația în instanță
Discursul de adio al lui Donald Trump: Am făcut ceea ce am venit să facem. Am dus cele mai grele bătălii VIDEO
Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"
Un crematoriu din Germania lucrează 24 de ore din 24, șapte zile din șapte / Mesajul directorului pentru coronasceptici: Veniți să ne ajutați să mutăm sicriele VIDEO