​Procentul spaniolilor care au contractat coronavirusul aproape s-a dublat în timpul celui de-al doilea val al pandemiei, ajungând la 10% din populație sau aproximativ 4,7 milioane de persoane, arată rezultatele ultimului studiu de anticorpi efectuat în această țară, potrivit Reuters.

Coronavirus SpaniaFoto: Scar CañAs / Zuma Press / Profimedia

Peste 51.400 de persoane au fost intervievate și testate în întreaga Spanie în a doua jumătate a lunii noiembrie ca parte a testării pentru anticorpi. Studiul sugerează că numărul persoanelor care au contractat coronavirusul în această țară este mult mai mare decât cel oficial de 1,75 milioane.

„Una din 10 persoane care locuiesc în Spania au fost infectate...jumătate în timpul primului val și cealaltă jumătate în timpul acestui al doilea val al pandemiei”, afirmă Raquel Yotti, directorul Institutului de Sănătate Carlos al III-lea care a participat la realizarea studiului.

Cea mai mare prevalență a fost înregistrată în zona Madrid, 18,6% din populația acestei regiuni fiind testată pozitiv cu anticorpi pentru COVID-19.

Spania a fost una dintre cele mai afectate țări europene de către pandemie atât în ceea ce privește numărul infecțiilor cât și impactul asupra economiei.

Peste 48.000 de persoane și-au pierdut viața în țara iberică de la izbucnirea pandemiei.

Guvernul de la Madrid a decretat starea de urgență pentru a doua oară în luna octombrie, noi restricții precum carantina pe timp de noapte fiind introduse pentru a încetini răspândirea virusului.

Citește și: