Primele doze de vaccin împotriva noului coronavirus sunt aşteptate în Ungaria în ultimele zile din decembrie - Viktor Orban

de N.O.     HotNews.ro
Luni, 14 decembrie 2020, 19:46 Actualitate | Coronavirus


Coronavirus Ungaria
Foto: Antonin Vincent / AFP / Profimedia Images
Primele doze de vaccin împotriva noului coronavirus sunt aşteptate în Ungaria în ultimele zile din decembrie, a declarat luni premierul ungar Viktor Orban, într-un discurs adresat Parlamentului, relatează MTI, potrivit Agerpres.

El a menţionat că grupul operativ din Ungaria de coordonare a răspunsului la epidemie a pregătit un plan de acţiune privind vaccinarea anti-coronavirus pe plan naţional, subliniind că aceasta va fi benevolă şi gratuită, într-o primă fază urmând ca vaccinul să fie administrat membrilor personalului medical, urmaţi de pacienţii cu boli cronice.

"Fiecare viaţă contează; am încheiat contracte cu fiecare dintre producătorii serioşi de vaccin", a spus Orban, precizând că actualele reglementări privind coronavirusul trebuie menţinute până ca vaccinările să poată începe.

Agnes Galgoczi, şefa departamentului de epidemiologie de la Centrul public sanitar naţional (NNK), a declarat la rândul ei luni că mici cantităţi din noile vaccinuri împotriva noului coronavirus ar putea ajunge în Ungaria în această lună, dar campania de vaccinare în masă poate începe din 2021.

Potrivit lui Galgoczi, Ungaria a contractat 17,5 milioane de doze de vaccin de la diferiţi producători, iar procedura de autorizare a vaccinurilor este monitorizată permanent.

Cum vaccinul produs de Pfizer are cele mai mari şanse să fie aprobat cât mai curând de Agenţia europeană a medicamentelor, acesta va fi primul tratament de acest gen folosit pentru vaccinarea în masă în Ungaria, a adăugat ea.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















483 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by