Carantina în oraşul Bragadiru şi în comuna Chiajna a fost prelungită cu 7 zile, măsura intrând în vigoare vineri seară, informează News.ro.

CarantinaFoto: IGPR

„Măsura de carantinare a fost prelungită pentru o perioadă de 7 zile în oraşul Bragadiru şi în comuna Chiajna, începând cu data de 11.12.2020, ora 22:00”, a anunţat, vineri seară, Prefectura Ilfov.

Prelungirea măsurii de carantinare zonală pentru cele două localităţi ilfovene a fost propusă ca urmare a analizelor de risc zonă focar întocmite de către Direcţia de Sănătate Publică Ilfov şi a avizelor emise de către Institutul Naţional de Sănătate Publică.

Conform datelor transmise de către DSP Ilfov, rata de incidenţă cumulată calculată la data de 11.12.2020 este 8,85/1000 locuitori în oraşul Bragadiru şi 8.01/1000 locuitori în comuna Chiajna.