Perioada de carantină în Marea Britanie, scurtată de la 14 la 10 zile
Autoizolarea persoanelor infectate cu coronavirus va fi scurtată de la 14 la 10 zile, începând de luni, în Marea Britanie.
Schimbarea a fost deja anunţată în Ţara Galilor, iar măsura se va aplica celor patru regiuni. Oficialii medicali britanici au spus că au analizat dovezile şi că autoizolarea timp de 10 zile este suficientă.
Oamenii sunt infecţioşi de la apariţia simptomelor până în ziua 10, doar aproximativ 2% sunt capabili să transmită virusul altora. Un studiu arată că mai puţin de 20% dintre oameni s-au conformat pe deplin cu autoizolarea şi că nu există diferenţe între cei care încalcă uşor regulile şi cei care le ignoră în totalitate.
Nici cei care ajung în Marea Britanie dintr-o ţară de risc nu vor sta mai mult de 10 zile carantinaţi. Fiecare dintre cele patru naţiuni are propriile liste de ţări care sunt scutite de regulile de carantină. În general, listele includ aceleaşi ţări, dar pot diferi uşor.

Se vor întoarce și studenții în amfiteatre din semestrul al doilea? Universitatea București: Cursuri online în continuare, cu mici excepții. UBB: Se conturează varianta hibrid
INTERVIU cu ambasadorul României la Berlin, Emil Hurezeanu: Prin trecut și „milionul de mesageri români din Germania, ne leagă de această țară și germani un extraordinar patrimoniu comun”
Kremlinul ripostează, după imensul succes online al anchetei lui Navalnîi despre "palatul lui Vladimir Putin" / Tinerii se mobilizează în special pe Tik Tok pentru protestele anunțate sâmbătă în întreaga Rusie
Cutia neagră a banilor publici. Secretariatul de Stat pentru Culte a alocat anul trecut o sumă record de 750.000 de lei Mănăstirii „Sf. Cuv. Parascheva", ctitorită de PF Daniel. Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la SCC
Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"