Biochimista Katalin Karikó nu avea nici telefon, nici card de credit când a sosit pentru prima dată în Statele Unite alături de soțul și fiica ei în vârstă de 2 ani, relatează Business Insider.
„A fost un bilet doar dus”, a povestit aceasta pentru Business Insider, adăugând că „nu cunoșteam pe nimeni [în SUA]”.
Era 1985. Familia se muta din Ungaria în Philadelphia, Pennsylvania, unde Karikó urma să ocupe o poziție postdoctorala la Universitatea Temple.
Soților li s-a permis să schimbe doar 100 de dolari însă Karikó a găsit o modalitate de a eluda regula: a ascuns 900 de lire sterline în ursulețul de pluș al fiicei sale. Banii i-au obținut prin vânzarea mașinii familiei pe piața neagră.
Într-un fel, întreaga sa carieră avea să se bazeze pe acest tip de inventivitate.
În 2005 aceasta a descoperit o modalitate de a configura mesagerul ARN (mRNA) - o moleculă care demarează producerea de proteine - astfel încât acesta să treacă nedetectat de sistemul natural de apărare al corpului.
Descoperirea a deschis calea pentru ceea ce avea să se dovedească una din cele mai mari realizări ale științei moderne: primele vaccinuri ARN din lume.
Karikó, acum în vârstă de 65 de ani, supervizează în prezent substituția de proteine la BioNTech, compania germană de biotehnologie care a dezvoltat un vaccin împotriva COVID-19 alături de gigantul farmaceutic american Pfizer.
Munca sa a inspirat și Moderna, compania biotech americană care dezvoltă un vaccin anti-COVID concurent.
Ambele vaccinuri dezvoltate de acestea folosesc mRNA pentru a livra un mesaj codificat care declanșează un răspuns imunitar din partea corpului.
Și până acum ambele s-au dovedit extrem de eficace în prevenirea COVID-19: vaccinul Pfizer/BioNTech are o eficacitate de 95% iar cel dezvoltat de Moderna de până la 94,5%.
Vaccinul Pfizer a fost autorizat până acum în Marea Britanie, Canada și Arabia Saudită și este așteptată aprobarea sa în următoarele zile și în Statele Unite.
Ani de muncă și o problemă cu șoarecii
Însă pentru Karikó succesul a venit după o luptă îndelungată.
Prima sa cerere de a primi un grant pentru a cerceta terapii pe baza mRNA a fost respinsă de toată lumea în 1990, la un an după ce Karikó s-a alăturat Universității Pennsylvania. Apoi au urmat alte refuzuri, unul după celălalt.
„Am continuat să scriu și să îmbunătățesc abordarea - ARN mai bun, livrare mai bună”, relatează Karikó, adăugând că „am venit cu cereri și așa mai departe, încercat să obțin fonduri guvernamentale, fonduri din partea unor investitori privați dar toată lumea le-a respins”, a relatat aceasta.
Karikó a fost retrogradată într-o poziție adjunctă în 1995. În aceeași perioadă a fost diagnosticată cu cancer. Între timp, soțul ei a fost reținut în Ungaria timp de 6 luni din cauza unei probleme cu viza.
Însă Karikó și-a continuat cercetările. Studiile sale privind ARN-ul au dezvoltat cercetările oamenilor de știință care descoperiseră cum să producă mRNA astfel încât acesta să indice celulelor cum să facă proteine specifice.
Studiile respective, realizate în jurul anilor 1990, au pus baza viitoarelor vaccinuri anti-COVID-19.
Aceste noi vaccinuri folosesc o bucată mică de mRNA din genomul coronavirusului pentru a instrui corpul cum să producă proteina-țepușă a virusului - partea care ajută SARS-CoV-2 să se atașeze de celule și să le invadeze și care declanșează răspunsul imunitar.
Atunci când corpul detectează prezența proteinei acesta dezvoltă anticorpi pentru a o neutraliza, rezultând în protecție împotriva virusului. Spre deosebire de alte vaccinuri mai tradiționale, cele mRNA stimulează și producerea de celule T care opresc coronavirusul din a se reproduce.
Însă pentru a putea realiza un vaccin mRNA care să funcționeze, Karikó trebuia să depășească un obstacol major: abordarea declanșa un răspuns imunitar periculos în șoarecii de laborator.
O descoperire importantă a venit când cercetătoarea și-a dat seama că atunci când mRNA-ul produs în laborator este injectat de unul singur, corpul îl recunoaște drept un invadator și îl distruge imediat, înainte ca acesta să poată declanșa procesul de producere a proteinelor.
Studiile pe șoareci au arătat că procesul poate declanșa un răspuns inflamator atât de puternic încât să pericliteze viața pacientului. Așa că oamenii de știință trebuiau să găsească o modalitate de a păcăli corpul că mRNA-ul produs în laborator nu reprezintă o amenințare.
Karikó a lucrat ani de zile pentru a găsi o soluție. Zilele sale de muncă începeau de regulă la 6 dimineața și aceasta uneori lucra și în weekenduri și de sărbători - și ocazional dormea în birou.
„Din afară, părea o nebunie, o luptă, dar am fost fericită în laborator”, a relatat aceasta, adăugând că „soțul meu întotdeauna, până și astăzi spune 'Asta este distracție pentru tine'. Eu nu zic că merg la muncă. Este ca joaca”.
Descoperire demnă de Nobel
În paralel cu toate acestea, Karikó creștea o viitoare atletă olimpică.
Fiica sa, Susan Francia, a câștigat medalii de aur cu echipa de canotaj a SUA în 2008 și 2012. Poziția lui Karikó la Universitatea Pennsylvania i-a permis să o trimită pe Susan la facultate pentru un sfert din taxa de școlarizare.
„Am zis 'niciodată în viața mea nu mi-aș putea permite asta, așadar indiferent ce se întâmplă trebuie să îmi păstrez postul'”, afirmă cercetătoarea.
Apoi, în 1997, Karikó l-a cunoscut pe Drew Weissman, un imunolog care tocmai se angajase la facultate. Au început să povestească în timp ce așteptau la rând la fotocopiator iar apoi au lucrat împreună pentru a rezolva problema răspunsului imunitar puternic la mRNA.
„Vinovatul” s-a dovedit a fi o singură nucleozidă numită uridină. Modificând ușor nucleozida respectivă, Karikó și Weissman au reușit să oprească reacția periculoasă la șoareci.
Când și-a dat seama că funcționează, cercetătoarea relatează că „am repetat experimentul fiindcă credeam că am greșit”.
Însă nu a fost o greșeală. Cei doi și-au publicat descoperirea în 2005 iar acum unii oameni de știință cred că este demnă de un premiu Nobel.
„Dacă mă întreabă cineva cu cine să voteze [pentru Nobel] într-o bună zi, i-aș pune în față și în centru”, afirmă Derrick Rossi, profesor la Facultatea de Medicină a Universitatății Harvard, adăugând că „acea descoperire fundamentală va intra în tratamente care ajută lumea”.
35
11
