Americanii vor putea fi vaccinaţi împotriva maladiei Covid-19 într-un ritm accelerat, potrivit unui calendar de vaccinare în Statele Unite ale cărui etape principale au fost prezentate luni de agenția France-Presse, citează Agerpres.

Vaccin coronavirusFoto: felipe caparros cruz / Alamy / Alamy / Profimedia

În zilele următoare: primele autorizări

10 decembrie:

Un comitet consultativ al Agenţiei americane pentru alimente şi medicamente (FDA) se va întruni joi, 10 decembrie, după ce a evaluat datele furnizate de studiile clinice ale vaccinului Pfizer-BioNTech, pentru a îşi comunica decizia.

FDA va trebui apoi să îşi comunice acceptul definitiv pentru o autorizare în regim de urgenţă. Acea decizie ar putea fi anunţată „în zilele imediat următoare” după întrunirea comitetului consultativ, a declarat Alex Azar, secretar pentru Sănătate şi Servicii Sociale din administraţia americană.

17 decembrie:

După exact o săptămână, acelaşi comitet consultativ se va întruni pentru a evalua de această dată vaccinul dezvoltat de compania Moderna.

Pentru fiecare vaccin, distribuirea sa va începe imediat după aprobarea comunicată de FDA. În cazul vaccinului Pfizer, generalul Gus Perna, coordonatorul operaţiunii „Warp Speed” privind vaccinarea anti-Covid-19, mizează în acest moment pe o autorizare oficială în Statele Unite în data de 15 decembrie.

„În următoarele 24 de ore de după autorizare, vom trimite vaccinurile în toate statele şi teritoriile cu care colaborăm. Iar în orele care vor urma după acest termen, vaccinurile vor putea fi administrate”, a afirmat Alex Azar.

Decembrie: 20 de milioane de persoane vaccinate

Numărul dozelor de vaccinuri disponibile va fi limitat într-o primă fază. Autorităţile americane au anunţat că 40 de milioane de doze vor putea fi distribuite până la sfârşitul lunii decembrie.

Acest fapt înseamnă că 20 de milioane de persoane vor fi vaccinate în Statele Unite într-o primă etapă, întrucât ambele vaccinuri trebuie să fie administrate în două doze, la intervale de trei săptămâni, respectiv patru săptămâni.

Guvernul american a anunţat că reţeaua sa de logistică este deja pregătită pentru a expedia 6,4 milioane de doze de vaccin Pfizer-BioNTech încă din prima săptămână după autorizare.

Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) din Statele Unite a recomandat ca rezidenţii din aziluri (3 milioane de persoane vârstnice) şi profesioniştii din sectorul medical (21 milioane de persoane) să fie vaccinaţi cu prioritate.

Fiecare stat federal american va stabili categoriile de persoane care au prioritate în primirea vaccinului, însă cele mai multe dintre ele vor adera cel mai probabil la recomandările formulate de CDC.

Primul trimestru din 2021: 100 de milioane de persoane vaccinate

„De acum şi până la jumătatea lunii martie, ar trebui să acoperim cvasi-totalitatea populaţiei din cele mai vulnerabile categorii, adică aproximativ 100 de milioane de persoane”, a anunţat duminică Moncef Slaoui, directorul ştiinţific al operaţiunii "Warp Speed", care fixase iniţial acest termen pentru sfârşitul lunii februarie, în urmă cu câteva zile.

Cine vor fi mai exact cele 100 de milioane de persoane vaccinate? Autorităţile americane nu au finalizat încă ordinea de priorităţi, în contextul în care există şi anumite divergenţe cu experţii din sănătate.

Pe de-o parte, administraţia Trump a evocat posibilitatea ca cele 100 de milioane de persoane să fie oameni „cu comorbidităţi importante”, potrivit unei declaraţii făcute de Deborah Birx, consilier la Casa Albă.

Însă experţii care consiliază CDC au sugerat că ar recomanda prioritizarea la vaccinare pentru cei 87 de milioane de angajaţi din sectoarele esenţiale (educaţie, alimentaţie, menţinerea ordinii publice, pompieri, transporturi publice), imediat după vaccinarea vârstnicilor internaţi în aziluri şi a angajaţilor din sistemul medical.

În ceea ce priveşte capacitatea de producţie, compania Moderna a confirmat săptămâna trecută că va putea să livreze între 85 de milioane şi 100 de milioane de doze de vaccin în Statele Unite în primul trimestru al anului 2021.