O femeie în vârstă de 105 ani din Istanbul a fost spitalizată pentru Covid-19, dar a depăşit boala după doar cinci zile, deşi suferea şi de alte afecţiuni cronice, informează luni agenţia turcă Anadolu, preluată de EFE și Agerpres.

Camin de batraniFoto: BURGER/PHANIE / Shutterstock Editorial / Profimedia

Huriye Baskapan petrecea cu nepoţii câteva zile în localitatea Sile, un district din Istanbul, când a început să se plângă de o stare de slăbiciune şi lipsă de poftă de mâncare. După ce testul pentru Covid-19 a ieşit pozitiv, ea a fost internată în spital.

Medicii i-au diagnosticat şi alte boli cronice la ficat şi la rinichi şi au decis să-i administreze o medicaţie agresivă timp de două zile, a declarat agenţiei de ştiri medicul care a îngrijit-o la spitalul din Sile, Emre Uzge.

După cinci zile, Huriye Baskapan s-a recuperat şi a fost externată alături de familia sa, diagnosticată cu Covid-19 şi care de asemenea s-a recuperat.

Turcia, o ţară cu 80 de milioane de locuitori, a fost relativ puţin afectată de primul val al pandemiei din primăvară, dar a depăşit luni pentru prima oară pragul de 200 de decese, înregistrând într-o singură zi 203 de morţi, potrivit Ministerului Sănătăţii.