Spre deosebire de multe alte ţări occidentale, Elveţia, care nu are o procedură de omologare de urgenţă, nu ar urma să înceapă vaccinarea populaţiei înainte de 2021, scrie Agerpres citând AFP.

Coronavirus ElvetiaFoto: Fabrice COFFRINI / AFP / Profimedia

Numărul mare de vaccinuri pentru populaţia ţării, de 8,6 milioane de locuitori, nu va fi disponibil în curând. În cele din urmă, Berna speră să vaccineze aproximativ 70.000 de persoane pe zi.

Este justificată această precauţie? Iată răspunsurile date de directoarea centrului de vaccinologie al Spitalelor universitare din Geneva, Claire-Anne Siegrist, supranumită „papesa vaccinului” de către mass-media elveţiene.

Întrebată de ce Elveţia va începe vaccinarea mai târziu decât alte ţări occidentale, ea a răspuns că ţara nu are o procedură de autorizare de urgenţă, chiar şi în cazul unei pandemii. Aceasta este cea mai mare diferenţă.

„Autoritatea noastră de omologare a vaccinurilor, Swissmedic, cere mai multe date pentru noile vaccinuri decât cele care pot fi considerate suficiente pentru o autorizare de utilizare de urgenţă de către agenţiile europene sau americane”, a precizat Claire-Anne Siegrist.

Potrivit ei, agenţiile europene şi americane solicită două luni de monitorizare, în timp ce în Elveţia se respectă regula obişnuită, ca monitorizarea să dureze mai mult de două luni.

De obicei, acest lucru durează până la sfârşitul fazei trei de studiu, care este, prin definiţie, de şase luni.

Întrebată dacă această prudenţă este justificată, Claire-Anne Siegrist a răspuns că atunci când sunt 4-5 luni de monitorizare este mai sigur decât atunci când sunt doar două luni. Este o garanţie suplimentară care, în Elveţia, răspunde unei cereri a unei părţi mari a populaţiei pentru mai multe informaţii.

„Astăzi, această precauţie este justificată deoarece, în Elveţia, nu ne aflăm în situaţia catastrofală din Statele Unite”, a menţionat Claire-Anne Siegrist.

„Avem acelaşi virus peste tot, dar am reuşit să-l limităm cu măsuri restrictive pentru viaţa individuală, pentru economie etc”, a spus ea.

„În două luni mi-aş dori foarte mult să putem începe să ne vaccinăm pentru că vom avea datele şi m-ar îngrijora mult dacă, din motive birocratice, ar trebui să aşteptăm şi să aşteptăm o autorizare. Să poţi să-ţi acorzi o lună sau două în plus pentru a avea la dispoziţie datele cumulate din ţările care vor începe vaccinarea mai devreme şi pentru a vedea că totul merge bine, asta mi se pare rezonabil astăzi în situaţia din Elveţia”, a menţionat Claire-Anne Siegrist.

La întrebarea ce rol joacă mişcarea anti-vaccinuri, ea a răspuns că această proporţie nu este mai mare în Elveţia decât în alte părţi şi mult mai scăzută decât în Franţa.

Această mişcare „este foarte activă pe reţelele de socializare, dar nu foarte mare. Pe de altă parte, există o mare parte din populaţie care are profunde îndoieli dintr-un motiv simplu, pe care îl împărtăşesc: am avut doar comunicate de presă (de la grupuri farmaceutice - n. r.)”.

„În Elveţia, această proporţie mare a populaţiei - de la 30 până la 50% din populaţie în prezent - poate spune că da sau poate că nu. Alegerea va depinde de calitatea informaţiilor care îi pot fi date şi de încrederea pe care o va avea în aceste informaţii”, a mai spus ea.