Coronavirus: Suedia și-a prezentat strategia de vaccinare anti-Covid, rezidenții și angajații azilurilor de bătrâni vor fi primii vaccinați

de S.J.     HotNews.ro
Vineri, 4 decembrie 2020, 15:45 Actualitate | Coronavirus


Azil de batrani suedez inainte de pandemie
Foto: Universal Images Group North America LLC / Alamy / Profimedia
În jur de 600.000 de rezidenți ai azilurilor de bătrâni, rudele acestora și angajații centrelor de îngrijire vor fi primele persoane care vor fi vaccinate împotriva coronavirusului în Suedia, a anunțat vineri guvernul acestei țări, potrivit Reuters

Suedia s-a înscris să primească până la 5 sau 6 vaccinuri care urmează să fie cumpărate prin schema comună de achiziții a Uniunii Europene. Primul, cel de dezvoltat de Pfizer și BioNTech, ar putea fi aprobat de Agenția Europeană pentru Medicamente la sfârșitul lunii decembrie.

„Întâi trebuie să îi protejăm pe cei mai vulnerabili iar apoi să vaccinăm întreaga populație astfel încât pandemia să încetinească și apoi să fie oprită”, a declarat Johan Carlson, directorul Agenției de Sănătate Publică a Suediei, într-o conferință de presă.

Suedia a introdus unele din cele mai puțin stricte restricții sociale și economice din Europa pentru a combate pandemia, atât rata infecțiilor cât și cea a deceselor din țara scandinavă fiind semnificativ mai ridicate decât cele ale vecinilor săi nordici care au optat pentru lockdown.

Un procent mare al deceselor înregistrate în Suedia au avut loc în azilurile și centrele de îngrijire a bătrânilor, autoritățile fiind aspru criticate pentru eșecul în a-i proteja pe cei mai vulnerabili membri ai societății.

Carlson a declarat că se așteaptă ca vaccinările să înceapă în primul trimestru al anului viitor, în funcție de viteza cu care vaccinurile sunt aprobate și livrate.

Următoarele grupuri care vor primi vaccinul vor fi angajații sanitari, persoanele de peste 70 de ani și alte grupuri de risc în fața COVID-19.

Coordonatorul Suediei privind vaccinurile a afirmat că persoanelor asimptomatice și celor care nu se află într-un grup de risc recunoscut ar putea să nu le fie oferită vaccinarea, care va fi gratuită, până după perioada de vară.

Guvernul a avertizat însă că demararea programului de vaccinare nu va însemna sfârșitul pandemiei.

„La începutul pandemiei am spus că aceasta va fi o cursă maraton”, a declarat premierul Stefan Lofven, adăugând că „încă nu suntem acolo. Rezistați încă puțin”.

Citește și:






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1141 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    o fi (Vineri, 4 decembrie 2020, 21:38)

    Capbreaz [utilizator]

    vreo greseala in text, dar vaccinurile se administreaza persoanelor asimptomatice. Cele simptomatice ar fi vaccinate degeaba, dar autoritatile medicale sunt destul de competente incit sa nu administreze vaccin bolnavilor. Mai cititi, dragii mei!


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by