​Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a emis ordinele privind instituirea carantinei în localitățile Cernavodă, Cumpăna și Târgușor din județul Constanța.

Romani in carantinaFoto: Andrei PUNGOVSCHI / AFP / Profimedia

Carantina în localitățile Cernavodă, Cumpăna, Târgușor din județul Constanța va fi instituită de sâmbătă, de la ora 20.00, informează Mediafax.

În orașul Cernavodă, rata de incidență a cazurilor de Covid-19 este, potrivit ordinului, de 6,16 la mia de locuitori, la fel ca în Cumpăna, în timp ce în localitatea Târgușor incidența este de 8,10 la mia de locuitori.

Prin ordinele semnate de șeful DSU au fost stabilite și măsurile care trebuie respectate în aceste localități și care vizează circulația persoanelor, organizarea de evenimente, de slujbe religioase.

În toate cele trei localități, carantina a fost instituită pentru o perioadă de 14 zile.

Ce restricții trebuie respectate

Astfel, în cele trei localităţi se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/ gospodăriei, cu excepţiile valabile la nivel naţional. Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte legitimaţia de serviciu sau adeverinţa eliberată de angajator, iar pentru deplasarea în interes personal - o declaraţie pe propria răspundere, completată.

Declaraţia pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuinţei/gospodăriei/locului activităţii profesionale, motivul deplasării, data completării şi semnătura.

În interiorul localităţii se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri.

Totodată, ocupanţii unui autovehicul, dacă nu sunt membri ai aceleiaşi familii, au obligaţia de a purta mască de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura.

CJSU a mai decis să permită oficierea slujbelor religioase doar în exteriorul clădirilor, cu excepţia celor la care participă doar personalul bisericesc. Pentru evenimentele organizate în exterior se va respecta norma de 4 mp/persoană, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară. Este permisă oficierea slujbelor de înmormântare, doar în exteriorul clădirilor, cu participarea a maxim 20 de persoane.

De asemenea, este permisă oficierea evenimentelor de stare civilă cu prezenţa a maxim 20 de persoane în exteriorul clădirilor si respectiv 8 persoane în interiorul clădirii, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară.

Totodată, este permisă în 5 decembrie deplasarea la/de la sediile secţiilor de votare, a persoanelor implicate în organizarea alegerilor, precum şi a persoanelor care depun cereri de vot prin intermediul urnei speciale, iar în 6 decembrie, pentru execitarea dreptului de vot.

În prezent, se află în carantină în judeţul Constanţa localităţile Agigea, Costineşti, Techirghiol, Medgidia, Lumina, Mihail Kogălniceanu, Valu lui Traian, Ovidiu, Năvodari, municipiul Constanţa, Eforie şi Lazu.