Epidemia de Covid-19 se diminuează în Marea Britanie. Rata de reproducere a coronavirusului, estimată la valori subunitare
Numărul noilor infectări pe teritoriul Marii Britanii este în scădere cu un procent zilnic cuprins între 0% şi 2%, a precizat Biroul guvernamental pentru ştiinţă, după ce, în estimarea sa de săptămâna trecută, era raportată o creştere cuprinsă între 0% şi 2%.
Valoarea numărului „R” a fost estimată ca fiind cuprinsă între 0,9 şi 1, ceea ce înseamnă că fiecare 10 oameni infectaţi vor infecta la rândul lor între nouă şi 10 persoane, în scădere de la intervalul 1,0-1,1 raportat săptămâna trecută.
Experţii guvernamentali britanici au precizat că estimările au la bază cele mai recente statistici medicale pentru Regatul Unit, care cuprind date obţinute până în 24 noiembrie, dar că această întârziere înseamnă că impactul restricţiilor naţionale introduse în Anglia pe 5 noiembrie abia încep să îşi arate efectele şi nu pot fi încă evaluate complet.
„Estimările numărului R pentru Anglia ar putea continua să scadă în viitor şi ar putea fi deja sub 1 pentru toate regiunile”, a precizat Biroul guvernamental pentru ştiinţă într-un comunicat de presă.
Perioada de lockdown în Anglia - unde locuieşte circa 85% din totalul populaţiei Regatului Unit - se termină miercuri şi va fi înlocuită cu un sistem naţional de restricţii pe mai multe niveluri.
O treime din Anglia este vizată de restricţii severe anti-Covid-19 după ce sistemul valabil anterior - impus înainte de lockdown - nu a reuşit să reducă rata de infectare. Drept urmare, prim-ministrul Boris Johnson a anunţat pe 31 octombrie un alt lockdown extins pe teritoriul Angliei.
Sistemul de restricţii severe va fi implementat înaintea unei preconizate relaxări înainte de Crăciun, când membri din cel mult trei familii se vor putea reuni în aceleaşi spaţii închise pe o perioadă de cinci zile.
În timp ce oamenii de ştiinţă recomandă ca relaxarea regulilor să se facă pentru cel mult o săptămână - şi focalizarea să se facă asupra limitării aglomerărilor familiale, nu doar a numărului de contacte -, o notă venită din partea subgrupului guvernamental SPI-M-O, care se ocupă cu modelarea epidemiologică, precizează că relaxarea regulilor pe perioada Crăciunului încă presupune anumite pericole.
„Orice relaxare pe perioada sărbătorilor va duce la creşterea transmiterii şi la o prevalenţă ridicată, posibil într-un grad mare”, se mai spune la finalul acelei note care datează din 18 noiembrie şi care a fost publicată vineri.

K2 - Povestea ”muntelui sălbatic” - Tragedii și victorii pe un monument fantastic din piatră, zăpadă și gheață
Adele, The Cure, Drake și alții. Ce albume așteptăm odată cu revenirea industriei muzicale în 2021
INTERVIU Cum ne ferim de conspirațiile pe seama vaccinului anti-COVID: Fiecare reacție adversă cunoscută până acum e exagerată de conspiraționiști. Ți se dă de înțeles că vei păți cu certitudine acel lucru
VIDEO Vlog-ul lui Cristian Presură: Cum combat experții în Sănătate principalele temeri legate de vaccinul anti-Covid
Vaccinarea profesorilor rămâne prioritate doar în vorbe / Sindicate: Nu pot să se programeze, unora le este teamă să meargă la școală nevaccinați / Cazul concret a două învățătoare
Afacere păguboasă pentru stat: Peste 90 de milioane de măști din Vietnam zac într-un antrepozit vamal, fără prea mari șanse de a mai fi folosite
Ghidul înregistrării unei persoane juridice în platforma de vaccinare anti-COVID: Cine si cum poate programa la vaccinare angajații unei firme
„Cel mai greu proiect de infrastructură al României”. Drulă: „Sunt atât de multe tâmpenii făcute pe acest proiect” / Detalii despre Autostrada Unirii A8