Bucureştiul înregistrează o creştere a ratei de infectare cu SARS-CoV-2, care a ajuns la 6,62 la mia de locuitori, în timp ce judeţul Sibiu scade la o incidenţă de sub 8 la mia de locuitori, potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică.

Rata de infectare 25 noiembrieFoto: grupul de comunicare strategica

Pe primul loc în ţară ca rată de infectare cu noul coronavirus rămâne judeţul Sibiu cu 7,98 la mia de locuitori, în scădere faţă de ziua de marţi când era 8,47.

Bucureştiul înregistrează o creştere a ratei de infectare cu SARS-CoV-2, care a ajuns la 6,62 la mia de locuitori, în timp ce judeţul Sibiu scade la o incidenţă de sub 8 la mia de locuitori, potrivit datelor publicate de Grupul de Comunicare Strategică.

Judeţul Ilfov înregistrează o scădere, de la 7,1, cât avea marţi, la 6,52, iar Braşovul scade la o incidenţă de 7 la mia de locuitori, faţă de 7,36 înregistrată marţi. Municipiul Bucureşti are o incidenţă de 6,62 la mia de locuitori, în creştere faţă de marţi, când a avut 6,55.

O rată de infectare mare se mai înregistrează în judeţele Constanţa - 6,89, Cluj - 6,84, Alba - 5,97, Arad - 5,51, Timiş - 5,32, Bihor - 5,16.

Judeţele cu incidenţă mică a cazurilor de infectare la mia de locuitori, în ultimele două săptămâni, sunt Gorj - 1,63, Harghita - 1,76 şi Olt - 1,78.