Crucea Roșie începe o campanie națională pentru combaterea COVID-19
Activitatea va ține patru luni. 23.500 de elevi din 40 de județe și patru sectoare ale Municipiului București vor participa, timp de 4 luni, la sesiuni de educație pentru sănătate și suport emoțional, atât în școli cât și online.
Sesiunile vor fi susținute de voluntari instruiți ai Crucii Roșii Române. Totodată, 188.000 de adulți, în special din mediul rural sau din comunități aflate în risc de infectare, vor primi informații despre prevenția îmbolnăvirii cu virusul SARS-CoV-2, precum și sfaturi despre efectele psihologice ale pandemiei, despre reducerea stigmatizării asociate cu boala COVID-19 și despre modalitățile de reducere a stresului provocat de aceasta.
Proiectul are în vedere și ajutorarea a 8.122 de familii nevoiașe cu pachete cu produse de igienă. „Crucea Roșie Română rămâne în continuare in prima linie a ajutorului umanitar alături de cei aflați în nevoie. Conform misiunii noastre, avem în vedere sprijinul acestora cu produse de igienă. Suntem conștienți, totodată, că un rol foarte important în limitarea transmiterii noului coronavirus este informarea corectă și completă.
Cu sprijinul voluntarilor noștri, vom ajunge acolo unde informația este greu de obținut, unde oamenii nu au acces la materiale de informare și de protecție sau unde există un grad înalt de scepticism privind urgența situației în care ne aflăm”, a declarat Ioan Silviu Lefter, directorul general al Crucea Roșie Română. Campania națională de informare a populației se desfășoară și în sistem online, inclusiv pe rețelele de socializare.

“Oglinda fermecată” a autorităților ne spune povestea noastră de anul acesta. De fapt, Comisia de Prognoză o spune pentru buget
O copie din secolul XVI a lui „Salvator Mundi”, cel mai scump tablou din lume, a fost recuperată de poliția italiană / Povestea din spatele operei de artă
Vaccinarea în universități. Rectorul UBB: Platforma de programări este făcută fără cap, o catastrofă. Ne transformă în call center / Rectorul Universității București: Există și o mare inechitate
O treime dintre pacienții cu Covid-19 se întorc în spital în următoarele 5 luni cu boli de inimă, de ficat sau cu diabet, iar unul din opt moare - amplu studiu britanic
Mai e sotia lui geoana iubirea mea presedinta societatii?