Coordonatorul campaniei de vaccinare în România, medicul militar Valeriu Gheorghiță, spune că măsurile de protecție - masca și distanța fizică - vor trebuie respectate chiar și după vaccinarea anti-COVID.
Întrebat, duminică seară, la Digi 24, dacă o persoană care se va vaccina împotriva COVID va mai trebui să poarte mască de protecție, medicul militar a spus că aceste măsuri trebuie respectate până la momentul imunizării colective.
"Categoric da. Până în momentul în care vom atinge un nivel de imunizare colectivă, nu trebuie să facem rabat de la respectarea măsurilor de prevenție. Însă la un moment dat aceste măsuri vor fi uşor, uşor retrase în momentul în care se va atinge pragul de imunizare colectivă. În același timp, dacă ne vom limita doar la prevenție, fără o strategie de vaccinare, nu vom putea pune punct acestei pandemii într-un viitor rezonabil", a afirmat medicul.
Ce categorii de persoane nu vor fi vaccinate
Coordonatorul campaniei de vaccinare a mai spus că tinerii cu vârste sub 18 ani şi pacienții cu boli cronice grave şi în stadii terminale nu vor fi imunizaţi, întrucât nu există studii certe cu privire la aceste categorii de vârstă făcute de companiile care dezvoltă un vaccin anti-COVID.
"În momentul de faţă, o singură companie a inclus în studii persoane între 12 şi 18 ani, deci cu siguranţă sub 18 ani nu vom vorbi despre vaccinare, cel puţin în perioada următoare, şi de asemenea tot în studiile clinice nu au fost incluse persoane care aveau boli cronice care erau decompensate în ceea ce priveşte terapia. Deci pacienţii care au fost instabili, mă refer la un pacient cu un cancer în fază avansată (...). Aceste categorii nu au fost incluse în studiile clinice pentru că, în primul rând, s-a dorit includerea categoriilor de persoane care nu aveau boli cronice pe mai multe categorii de vârstă, la care s-au adăugat ulterior, având în spate un profil de siguranţă deja orientat, s-au adăugat şi categorii de persoane care au boli cronice”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă.
"În cel mai fericit caz", primele doze de vaccin anti-COVID vor ajunge în România spre sfârşitul lunii decembrie, potrivit medicului.
CITEȘTE ȘI:
Nu, baieti, exista prospectul sa ni se ceara sa purtam zdrente pe fata pentru totdeauna in anumite situatii sub pretexte precum "daca tot ne-am obisnuit, haideti sa purtam masti pentru a evita transmiterea gripei comune" sau "purtam masti pentru a preveni o eventuala raspandire a unui nou virus ce poate aparea".
Dar la noi toti expertii nu pot pina nu emit si pareri politice.
La care Ted Cruz i-a tras afirmatia "cine *** te-a votat pe tine sa iei decizii care privesc oamenii?" Si avea dreptate.
Nu am luat nici un medicament de raceala toata viata, mi-am format singur sistemul imunitar.
Cand aud chestia cu: elevii merg acasa dupa ore si isi imbolnavesc parintii si bunicii, imi vine sa vomit.
Imi vinzitez zilnic parintii si bunicii si nu au nimic.
Nici macar nu le donez cuiva care poate ar vrea sa le foloseasca.
Trist, tovarasi.
Purtatul mastii va ramane necesar pana nu avem imunizare colectiva, adica probabil vreo 70-80% din populatie. Dupa aceea vom renunta. Asta pentru ca vaccinul nu are eficienta 100%, dar mai ales pentru ca altfel toti idiotii vor renunta la masca in secunda 2 inainte sa fie vaccinati.
Si deci din ce bani as fi platit? Din cei 1 leu per masca, din care 80-90 bani se duc la intermediari? Si cum e organizam, pe skype? Mail? Fara sa fie nici o scurgere de informatii, binenteles. Si cum ne platesc? Se platesc impozite, sau se face evaziune fiscala? Trebuie sa completez declaratia la anaf? Si cine manage-uieste toate operatiile astea? Nu ma refer la nivel de top management, Soros/Bill Gates, ci la managerii medii. Cine imi zice mie exact ce sa fac? Si cum se recruteaza? Gasesti anunturi pe e-jobs? Mi se pare ca e un cosmar de organizat toata treaba asta.
As fi curios daca vreunul sunteti instare sa explicati in detaliu teoriile astea aberante.
O intrebare insa nu-mi da pace: daca omu-i vaccinat, adica e imunizat, nici nu se mai imbolnaveste, nici nu mai transmite boala, care mai e rostul mastii?
Daca aceasta intrebare va increteste vreun pic fruntea n-are rost sa va zbateti sa cautati raspunsul, el e acelasi ca si pina acum: masca trebuie purtata pentru ca asa a zis Gheorghita (sau altul ca el).
Adica el nu se imbolnaveste, dar poate fi contagios.
Ne vom dumiri exact in lunile urmatoare
O sa fiti imunizati colectiv cand o sa ni se scoale noua sa fiti. Adica mai alta data.
Eu ma indoiesc maxim, poate imi ridicati voi moralul un pic. Nu vad cum am putea reveni la ce era iniante de pandemie, campania de vaccinare sigur nu va putea rezolva imunitatea intr-un timp asa de scurt (logistic nu este posibil avand in vedere conditiile speciale de transport si distributie ale vaccinului, faptul ca multi nu au incredere si nu vor sa incerce pe pielea lor ceva care nu este testat pe indelete etc).
In continuare parerea mea personala este ca toate autoritatile/guvernele au luat-o pe un drum gresit, acela de a spera intr-un vaccin minune care sa ne scota peste noapte din rahat. Comunitatea medicala si industria farma a urmat aceasta cale eronata in viziunea mea.
As fi preferat concentrarea tuturor eforturilor in a gasi un tratament eficace care sa reduca numarul de pacienti ce necesita spitalizare, sa poata fi aplicat acasa etc. Ne-ar fi rezolvat toate problemele intr-un timp mult mai scurt decat vaccinarea.
Daca exista astfel de initiative, nu le cunosc, m-ati putea ajuta cu ceva referinte pentru a-mi ridica moralul.
Cred ca ne apropiem de intrarea in normalitate.
Am crezut ca pana la sfarsitula cestui an o sa avem vaccinul si uite s-a implinit. Sigur ca o sa fie greu cu vaccinarea dar cine nu vrea, nu vrea, ramane nevaccinat dar sigur ca sunt altii care sunt interesati in vaccinare.
LA vara evident ca masa celor interesati sa fie vaccinati o sa creasca. Interesul le va purta fesul.
este mare pacat ca exista un efort maxim ca vaccinarea sa se petreaca pe gratis si lumea nu vrea ca si cum ar avea si alte variante mai bune la dispozitie.
O mare de ciudati -cam asa sunt romanii.
Nu o sa avem vaccin disponibil pentru toata lumea pana la finalul anului viitor, cel putin nu cele similare Pfizer care necesita o logistica speciala si foarte complexa. Nu se pot produce destule doze, nu se pot vaccina destui oameni astfel incat sa acoperi intreaga populatie - nici daca ii iei cu forta chiar si pe cei care nu vor.
Pana nu ai imunitatea obtinuta in urma vaccinului peste un procent destul de ridicat, nu vei putea elimina restrictiile.
De aia revolutia industriala si capitalismul s-au "intimplat" in Europa si nu in vreo tara din Asia. Europenilor nu le plac asa de mult mastile.;)
"In September 2020, Pfizer expanded the enrollment of its Phase 3 pivotal COVID-19 vaccine trial to approximately 44,000 participants. This allowed for the enrollment of new populations, including adolescents as young as 16 years of age and people with chronic, stable HIV (human immunodeficiency viruses), Hepatitis C, or Hepatitis B infection. In October 2020, we received permission from the FDA to enroll adolescents as young as 12. By doing so, we are able to better understand the potential safety and efficacy of the vaccine in individuals from more ages and backgrounds."
deci nenicule - nu prea se potriveste zicerea dansului pentru ca pana la urma au testat vaccinul pe persoane cu varsta mai mare de 16 ani si nu 18 ani cum zice nea gogu asta si in al doilea rand - avand in vedere rezultatele bune obtinute - au extins aplicarea studiului de faza a IIIa si pentru anumite categorii de persoane cu anumite deficiente/boli.
Acum este ff important de stiut care vor fi categoriile de persoane care vor fi excluse din aprobarile ce vor fi cerute si de abia atunci sa cascam gura ca sa iesim cu declaratii.
Asta mie imi aparata ca acest gogu este slab si cum am mai spus este pur si simplu un parvenit care citeste putin.
poate cineva sa se ocupe si de lucrarea sa de doctorat caci am o vaga impresie ca sunt mari urme de plagiat in ea.
Sanatate si putere de intelegere in citirea studiilor medicale si a stirilor corespunzatoare.
PS
Imi este rusine cu acest gogu!
11% dintre probe contineau anticorpi la Coronavirus 19, deci 11% dintre italieni facusera deja boala.
Daca nu faceau tot circul chinezii, pe care restul omenirii s-a simtit obligata sa-l imite, nici nu ne-am fi prins ca e un virus nou.