Alte 9.685 de cazuri de coronavirus au fost raportate în România în ultimele 24 de ore, când au fost făcute 33.221 de teste, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de peste 29%. Bilanțul a ajuns la 412.808 de îmbolnăviri, de la debutul pandemiei, a anunțat sâmbătă Grupul de Comunicare Strategică. În ultima zi au decedat alte 160 de persoane, între care un bărbat de 29 de ani și o femeie de 32 de ani cu comorbidități. La terapie intensivă sunt internați 1.132 de pacienți cu COVID-19.

Coronavirus in RomaniaFoto: Grosescu Alberto Mihai / Shutterstock Editorial / Profimedia

Până astăzi, 21 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 412.808 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.685 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.362 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până astăzi, au decedat 9.916 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2.

În intervalul 20.11.2020 (10:00) – 21.11.2020 (10:00) au fost raportate 160 de decese (98 bărbați și 62 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Sălaj, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani,16 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 39 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 60 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 35 decese la categoria de peste 80 de ani. 151 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 4 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 5 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.294. Dintre acestea, 1.132 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.877.953 teste. Dintre acestea, 33.221 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.387 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 12.834 la cerere.

Pe teritoriul României, 47.048 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.663 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 77.333 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 16 persoane.

De la debutul pandemiei, 287.310 de pacienți au fost declarați vindecați.