Comitetul Național pentru Situații de Urgență a actualizat vineri seară lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei de 14 zile asupra persoanelor care sosesc în România din acestea. Față de lista aprobată anterior, au fost introduse Statele Unite ale Americii și Serbia.

Aeroportul Otopeni - Henri CoandaFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei

Pe de altă parte, de pe lista țărilor din ”zona galbenă” au fost scoase Belgia, Spania, Slovacia, Monaco.

Astfel, potrivit hotărârii CNSU:

Art.1 - Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexă la prezenta.

Art.2 - Se abrogă alin. 2 al art. 3 din Hotărârea CNSU nr. 54 din 12.11.2020, persoanelor care sosesc din Danemarca în România, fiindu-le aplicabile toate excepțiile de la măsura carantinării prevăzute în Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 36, cu modificările și completările ulterioare.