Patriarhul Serbiei Irineu a murit din cauza infecției cu Covid-19, anunțul fiind făcut de președintele Aleksandar Vucic pe contul său oficial de instagram, relatează Reuters.

Patriarhul Irineu al SerbieiFoto: Andrej Isakovic / AFP / Profimedia Images

"Am fost onorat să vă cunosc. Oameni ca dumneavoastră nu pleacă niciodată cu-adevărat”, a scris președintele Serbiei, postarea fiind însoțită de o fotografie alb-negru a șefului Bisericii Ortodoxe din Serbia.

Irineu avea 90 de ani și a fost o figură cu o puternică influență politică, conservatoare. A fost diagnosticat cu infecția cu noul coronavirus pe 4 noiembrie și, de atunci, a fost internat într-un spital militar din Belgrad.

Starea sănătății sale s-a înrăutățit joi când a fost intubat, potrivit echipei de medici care l-a tratat.

Irineu a devenit cel de-al 45-lea patriarh al Serbiei în 2010. A condus Biserica Ortodoxă care are 12 milioane de credincioși, majoritatea în Serbia, Muntenegru și Bosnia, având însă dioceze și în SUA, Australia și Europa de Vest.

S-a opus independenței Kosovo, fosta provincie a Serbiei populată predominant de albanezi și considerată ca fiind leagănul Bisercii Ortodoxe Sârbe, în perioada medievală. De altfel, acolo se află cele mai importante mănăstiri ale bisericii.

În același timp, el a susținut că Serbia ar trebui să adere la Uniunea Europeană dacă ”UE respectă identitatea, cultura și religia Serbiei”.

Alegerea noului patriarh din rândul episcopilor va avea loc în lunile următoare.

În total, peste 104.000 oameni au fost infectați cu noul coronavirus și 1.110 au murit în Serbia, o țară cu o populație de 7.2 milioane de locuitori.

Știre actualizată