Contractul dintre UE și Moderna va fi încheiat ”în câteva zile” (ministrul francez)
"Acest contract va exista, este o chestiune de zile (..) Este aproape gata, ne-a asigurat Bruxellesul", a declarat Clément Beaune. Șeful Moderna i-a avertizat marți pe europeni că prelungirea negocierilor pentru cumpărarea dozelor din vaccinul său Covid-19 riscă să încetinească livrările, alte țări fiind o prioritate, deoarece au semnat de luni de zile.
"Avem discuții, dar nu avem niciun contract", a declarat Stéphane Bancel pentru AFP.
Secretarul de stat francez a menționat că un „pre-acord” era deja pe masă. „Parametrii esențiali ai contractului sunt prezenți din 24 august”, a spus el, referindu-se la „detaliile finale” care urmează a fi soluționate.
"Europa nu va întârzia", a spus el, amintind că Comisia Europeană negociază în numele celor 27 cu laboratoarele și va finanța în "foarte în mare măsură" achiziționarea de vaccinuri.
„Discuții avansate” au fost anunțate pe 24 august între Moderna și Comisia Europeană pentru achiziționarea a 80 de milioane de doze de vaccin, dar niciun angajament ferm nu a fost semnat de atunci.
Între timp, compania americană a semnat cu Canada, Japonia, Israel, Regatul Unit ... Ca să nu mai vorbim de cele 100 de milioane de doze promise la începutul lunii august în Statele Unite.
Moderna a anunțat luni că vaccinul Covid-19 a fost eficient în proporție de 94,5%.
Comisia a semnat până acum cinci contracte pentru precomanda posibilelor vaccinuri: cu AstraZenaca, Johnson & Johnson, Sanofi-GSK, Pfizer / BioNTech și CureVac.

Oamenii invizibili: Bolnavii cronici nu se pot programa la vaccinare din cauză că statul român nu a știut niciodată câți sunt / "Dacă ar exista registre de pacienți, ar dispărea toate serviciile și decontările fictive"
Navalnîi prezintă imagini cu "palatul lui Vladimir Putin": 18.000 de metri pătrați, într-un complex de 7.000 de hectare, dotat cu teren de hochei, tunele spre Marea Neagră și podgorii VIDEO
Ultimele ore la Casa Albă: Trump l-a grațiat pe fostul său consilier Steve Bannon, acuzat de fraudă- UPDATE
Ursula von der Leyen: După patru ani lungi, Europa are un prieten la Casa Albă
Un crematoriu din Germania lucrează 24 de ore din 24, șapte zile din șapte / Mesajul directorului pentru coronasceptici: Veniți să ne ajutați să mutăm sicriele VIDEO
Imaginea de moment a luptei pentru putere în PNL: Liberalii caută un succesor pentru Orban, dar nu vor un blitzkrieg / Un nume, totuși, este vehiculat