Coronavirus: Criminalul în serie Peter Sutcliffe, supranumit "Spintecătorul din Yorkshire", a murit de COVID-19
Criminalul în serie a murit în spital, a declarat un purtător de cuvânt al Prison Service, citat de The Guardian. El a fost arestat în 1981 şi a pledat vinovat pentru 13 capete de acuzare pentru crimă şi 7 pentru tentativă de crimă.
Peter Sutcliffe şi-a petrecut restul zilelor în închisoarea Frankland din comitatul Durham.
Potrivit The Guardian, el a murit la Spitalul Universitar din North Durham, situat în apropierea închisorii.
Sky News a relatat că Sutcliffe a fost internat după ce s-a îmbolnăvit de COVID-19 şi ar fi refuzat tratamentul.
În vârstă de 74 de ani, Peter Sutcliffe a fost tratat în urmă cu două săptămâni pentru un posibil atac de cord şi a fost ulterior transportat înapoi în închisoare, însă a fost internat din nou după ce a fost testat pozitiv pentru coronavirus. Diagnosticat cu schizofrenie paranoidă, Sutcliffe avea o stare de sănătate precară, era obez şi avea diabet, notează The Guardian.

Liberalizarea pieței energiei / Diferențe de până la 19% dintre prețul serviciului universal și cel mai mic preț de pe piață
UPDATE Cîmpeanu: „Elevii care au vulnerabilități sau aparținători cu vulnerabilități, certificate medical, vor putea învăța online; profesorii vor putea preda online” / Petiție pentru reintroducerea sistemului hibrid
Boeing 737 MAX va zbura din nou în UE. Interdicția impusă acum 22 de luni, după două accidente aviatice, a fost ridicată
Poluarea de weekend din București: Agenția de Mediu dă vina pe trafic și condițiile atmosferice, activiștii de mediu indică arderi de deșeuri și încălzirea rezidențială / În rest, tăcere
INTERVIU Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe / Pericolul foarte mare este noua tulpină
Se mai putea aștepta cumva o reabilitare? Cumva să mai facă ceva util pentru societate? Cred că nu, ci dacă ar fi fost pus în libertate, ar mai fi ucis dacă mai avea puterea și ocazia.
De aceea, pentru asemenea indivizi cred că este cea mai potrivită pedeapsa cu moartea. Existența pedepseicu moartea poate i-ar mai și descuraja pe unii să comită crime.
La unul ca ăsta. Sau la un Breivik, sau la teroriști, sunt convins că pedeapsa cu moartea ar fi cea mai bună pentru societate.
În nici un caz nu sunt pentru o aplicare a pedepsei cu moartea așa cum se face în China, și la o delapidare de cîteva zeci de mii de dolari.
In general pedeapsa cu moartea ar trebui reintrodusa pentru ca in ziua de azi, la tehnica pe care o avem greselile judiciare nu cred ca mai sunt posibile.
Adica pentru tine e suficient ca un condamnat sa isi recunoasca fapta pentru a fi executat?
Asadar da, moartea este cea mai potrivita si sunt de acord sa o si aplici cand vei fi 100% sigur ca nu vei comite erori sau ca daca le comiti le vei putea face reversibile.
- Ia adu-mi un test pozitiv de covid..."