Prefectul judeţului Constanţa, Silviu Coşa, a anunţat că 110 militari de pe fregata "Regina Maria" au fost confirmaţi cu COVID-19 și vor merge la Spitalul Militar după sosirea la Constanţa, aşteptată la sfârşitul acestei săptămâni. La bordul navei se află 240 de marinari.

Fregata Regina MariaFoto: Fortele Navale Romane

Prefectul Silviu Coşa a declarat, miercuri, că la Spitalul Militar Constanţa a fost golit un pavilion pentru marinarii de pe fregata "Regina Maria" pentru ca astfel să nu se încarce spitalele COVID din judeţ, scrie News.ro.

"Fregata este în marş spre Portul Constanţa. S-a luat legătura deja cu domnul doctor Trană (n.r. - comandantul Spitalului Militar Constanţa), toţi cei de la bordul fregatei care au fost depistaţi pozitiv urmare a testelor efectuate în Turcia - 110 - vor fi cazaţi la Spitalul Militar, nu pe partea aceea modulară care are destinaţia civilă, ci chiar la Spitalul Militar. S-a golit un pavilion, s-a înfiinţat o secţie pentru ei astfel încât să nu încarce spitalele care deja erau COVID", a afirmat prefectul.

El a spus că cei cu simptome medii sau grave vor rămâne internaţi, iar ceilalţi vor merge acasă şi vor fi monitorizaţi de medicii de familie. În cazul celor care nu vor să meargă la domiciliu, Ministerul Apărării va face demersurile pentru cazarea lor într-un spaţiu”, a adăugat prefectul Silviu Coşa.

Ministerul Apărării Naţionale a transmis, marţi, că fregata "Regina Maria", care se afla într-o misiune NATO, revine la Constanţa după ce rezultatele analizelor "au confirmat un procent semnificativ de militari infectaţi cu noul coronavirus”. Sursa citată menţiona că situaţia medicală a debutat în 7 noiembrie, în timp ce nava se afla pe mare, în proximitatea portului Aksaz, din sudul Turciei, când doi militari de la bord au prezentat o stare de sănătate moderat alterată, cu simptome specifice îmbolnăvirii cu COVID-19.

Duminică, fregata a acostat în baza militară turcească din Aksaz, pentru refacerea capacităţii de luptă şi pentru punerea în aplicare a măsurilor sanitare pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus, conform procedurilor în vigoare.

Astfel, luni, tot echipajul fregatei "Regina Maria” a fost retestat (RT-PCR) pentru depistarea altor posibile cazuri de militari infectaţi cu noul coronavirus, iar la bordul navei au fost dezinfectate toate spaţiile interioare şi au fost pregătite încăperi speciale pentru izolarea şi tratarea cazurilor asimptomatice sau a celor cu forme uşoare de manifestare a bolii.