Marea Britanie interzice accesul persoanelor care vin din Danemarca, după descoperirea unor mutații ale noului coronavirus
'Tuturor călătorilor non-britanici sau rezidenţi permanenţi care au fost în Danemarca sau au tranzitat această ţară în ultimele 14 zile li se va refuza intrarea de către poliţia de frontieră la sosire' începând de sâmbătă, ora 04.00 GMT, a comunicat Ministerul Transporturilor.
Decizia a fost adoptată în regim 'de urgenţă' după 'publicarea unor informaţii complementare de către autorităţile sanitare daneze semnalând o extindere generalizată a cazurilor de coronavirus la fermele de nurci, bazată pe o tulpină mutantă a virusului care se propagă la anumite comunităţi locale'.
Danemarca a provocat îngrijorare miercuri anunţând sacrificarea în masă a tuturor nurcilor din crescătorii (15-17 milioane de exemplare) după descoperirea unei mutaţii transmisibile la om şi care a fost deja identificată la 12 persoane.
Această tulpină, denumită 'Cluster 5', determină, potrivit primelor studii, o eficacitate mai scăzută a anticorpilor umani, ceea ce ameninţă punerea la punct a unui vaccin anti-COVID-19.
Britanicii şi rezidenţii permanenţi vor fi autorizaţi să revină acasă, dar vor intra într-o carantină de 14 zile mai strictă decât pentru alte destinaţii supuse acestui regim. 'Le cerem de asemenea celor care au sosit înainte de sâmbătă, ora 04.00 GMT, şi care au fost în Danemarca în cursul ultimelor 14 zile să se izoleze împreună cu familia', adaugă comunicatul, precizând că vor exista controale 'pentru a asigura că virusul nu se propagă în Marea Britanie'.
Măsurile vor fi reexaminate peste o săptămână şi sunt 'susceptibile de a fi modificate rapid dacă va fi necesar'. Ele nu îi vizează pe transportatori, pentru care 'vor fi făcute anunţuri mai târziu în cursul zilei', a precizat ministerul de resort.

Cum se apără ANRE și cum fuge de responsabilitate în scandalul liberalizării pieței energiei: Consumatorii au fost informați, iar obligarea furnizorilor să vândă la preț mic este ilegală
Poluarea de weekend din București: Agenția de Mediu dă vina pe trafic și condițiile atmosferice, activiștii de mediu indică arderi de deșeuri și încălzirea rezidențială / În rest, tăcere
INTERVIU Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe / Pericolul foarte mare este noua tulpină
VIDEO Gheorghiță: Începând cu 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele din categoria personalului esențial pentru doza 1, pentru a nu afecta rapelul și vaccinarea celor peste 65 de ani și a bolnavilor cronici
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online