Germania a raportat vineri un nou record de infecții cu coronavirusul, depăşind 20.000 de cazuri confirmate și înregistrând 166 de decese în ultimele 24 de ore, conform datelor publicate de Institutul Robert Koch (RKI) citate de EFE și Reuters.

Coronavirus GermaniaFoto: Hauke-Christian Dittrich / AFP / Profimedia Images

Autorităţile sanitare au raportat 21.506 noi cazuri într-o singură zi, astfel încât numărul total al infectărilor confirmate în Germania de la depistarea primului caz la sfârșitul lunii ianuarie a crescut la 619.089, iar bilanţul total al deceselor a ajuns la 11.096 de morţi.

RKI estimează că aproximativ 402.500 de persoane s-au vindecat de COVID-19, în timp ce numărul cazurilor active este de aproximativ 205.500.

La nivelul întregii țări, incidenţa acumulată în şapte zile se situa joi la 126,8 de cazuri la 100.000 de locuitori, potrivit unui raport publicat joi după-amiază.

Rata de reproducere (R), care ia în considerare infecţiile produse într-un interval de şapte zile faţă de perioada similară anterioară şi care reflectă progresia contagierilor, este de 0,93, ceea ce înseamnă că 100 de persoane infectate au infectat alte 93.

„În ultimele zile, valoarea R a scăzut uşor şi se situează sub 1, însemnând că, în medie, o persoană infectată cu SARS-CoV-2 contagiază o altă persoană”, a anunțat RKI.

Numărul pacienţilor internaţi la unităţile de terapie intensivă a ajuns la 2.653, dintre care 1.422 sunt conectaţi la ventilatoare.

Germania se află într-o carantină parţială până la sfârşitul lunii trecute, cu scopul de a încetini răspândirea coronavirusului.

Citește și: