Coronavirus: Numărul de contagieri a intrat în declin în Belgia
„Am constatat (luni) aspecte pozitive în evoluţia cifrelor şi din fericire această tendinţă pozitivă pare să se confirme”, a declarat virusologul Yves van Lanthem, cel care susţine conferinţele naţionale de presă privind situaţia COVID-19.
Deşi în Belgia incidenţa infecțiilor cu SARS-CoV-2 rămâne cea mai ridicată din Europa, cu 1.775 noi cazuri la 100.000 de locuitori în ultimele 14 zile, media săptămânală a persoanelor infectate cu Sars-CoV-2 a scăzut cu 4%, marcând prima descreştere din acest al doilea val de COVID-19.
Tendinţa pare să confirme o ameliorare a situaţiei, conform datelor recente, în care se remarcă efectul restricţiilor care s-au aplicat progresiv în ultimele săptămâni, precum interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, închiderea restaurantelor, a barurilor, a centrelor de agrement, de sport şi de cultură, precum şi obligaţia desfăşurării activităţii profesionale la domiciliu.
„Datele arată că măsurile aplicate funcţionează”, a spus Yves van Lanthem.
Începând de luni a fost suspendată şi activitatea centrelor comerciale neesenţiale, o măsură al cărei impact asupra situaţiei epidemiologice ar putea fi observat la sfârşitul săptămânii viitoare. Internările în spitale sunt în continuare în creştere, în medie cu 26%, iar în secţiile de terapie intensivă cu 4%.
Autorităţile belgiene, care au început să transfere bolnavi în Germania, au fixat la 2.000 numărul paturilor disponibile la terapie intensivă, limita pentru a împiedica colapsul sistemului sanitar.
Numărul deceselor continuă de asemenea să crească cu 75% săptămânal - o medie de 163 de decese pe zi. Belgia a înregistrat în total 12.126 decese de la declanşarea pandemiei.
Citește și:

Cum se apără ANRE și cum fuge de responsabilitate în scandalul liberalizării pieței energiei: Consumatorii au fost informați, iar obligarea furnizorilor să vândă la preț mic este ilegală
Poluarea de weekend din București: Agenția de Mediu dă vina pe trafic și condițiile atmosferice, activiștii de mediu indică arderi de deșeuri și încălzirea rezidențială / În rest, tăcere
INTERVIU Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe / Pericolul foarte mare este noua tulpină
VIDEO Gheorghiță: Începând cu 28 ianuarie se reprogramează cu 10 zile toate persoanele din categoria personalului esențial pentru doza 1, pentru a nu afecta rapelul și vaccinarea celor peste 65 de ani și a bolnavilor cronici
Parenting pe timp de pandemie - cum au supraviețuit părinții lunilor de școală online