„Una dintre soluțiile pe care vrem să le introducem poate chiar de săptămâna viitoare: testarea rapidă pe bază de antigeni în UPU pentru pacienții simptomatici, unde suspicionăm că sunt pozitivi”, a spus Raed Arafat, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook, în care explică rațiunea care a stat la baza emiterii ordinului care privește primirea pacienților în UPU.
Acesta a precizat că au fost comandate deja teste rapide și că în acest fel se așteaptă să scadă presiunea asupra UPU-rilor, pentru că rezultatele unui test vor fi gata în 15-20 de minute. Aceste teste ar putea intra în dotare săptămâna viitoare.
Raed Arafat a explicat că în acest moment în UPU-urile din întreaga țară este o presiune, determinată de pacienții suspecți care „rămân perioade îndelungate în UPU” până la venirea testelor sau până la găsirea unui loc de internare.
În încheiere, Raed Arafat a promis că va încerca „în echipă cu toți” să găsească „soluții și la nivelul serviciilor de urgență prespitalicești dar și la nivelul serviciilor de primiri urgență fie ele UPU, CPU sau camera de gardă”.
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, a dispus, printr-un ordin emis luni, ca toate unitățile și compartimentele de primiri urgențe să preia toți pacienții aduși de ambulanțe, indiferent de situația locurilor disponibile în secțiile spitalelor de care aparțin. Secretarul de stat arată, în document, că spitalele nu au dreptul să restricționeze accesul ambulanțelor la structurile de primiri urgențe sau camera de gardă.
De asemenea, secretarul de stat în Ministerul de Interne arată, în acest ordin, că personalul structurilor de urgență are obligația să preia pacientul în cel mai scurt timp posibil, să-i asigure asistența medicală de urgență și să elibereze echipajul de la Ambulanță în cel mult o oră de la sosirea în UPU sau CPU.
Ordinul a fost emis de Arafat luni și prevede:
Art 1 (1) Începând cu data prezentului ordin, toate Unitățile de Primiri a Urgențelor (UPU)/UPU-SMURD Compartimentele de Primiri a Urgențelor (CPU) au obligația de a prelua toți pacienții aduși de către ambulanțele aparținând serviciilor de ambulanță publice sau SMURD, indiferent de situația locurilor disponibile în secțiile spitalelor de care aparțin.
2. Unitățile sanitare nu au dreptul să restricționeze accesul ambulanțelor la structurile de primiri urgențe sau camera de gardă
3. Personalul structurilor de urgență menționate la art 1 alin (1) are obligația să preia pacientul în cel mai scurt timp posibil, să-i asigure asistența medicală de urgență, inclusiv investigațiile necesare și consulturile de specialitate, eliberând echipajul respectiv în cel mult o oră de la sosirea în UPU sau CPU.
Art 2. Personalul din dispeceratele integrate sau colocate aparținând serviciilor de ambulanță publice și SMURD are obligația ca, în cazul urgențelor non-COVID, să direcționeze echipajele către cel mai apropiat spital competent, indiferent de situația locurilor disponibile.
Art 3. Prezentul ordin se transmite Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției în vederea diseminării către toate serviciciile de ambulanță județene și Serviciul de Ambulanță București -Ilfov, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și toate Inspectoratele pentru Situații de Urgență.
deh, asa-i cand te visezi gardianul natiei si gandesti totul ca pe o mare puscarie in care singura solutie care-ti trece prin cap e sa introduci noi restrictii stupide.