Studiul, publicat pe 30 octombrie în revista Morbidity and Mortality Weekly Report, a implicat 191 de persoane din Tennessee și Wisconsin care locuiau cu una recent dignosticată cu Covid-19.

Pacient coronavirusFoto: Abhisek Saha / SplashNews.com / Splash / Profimedia

Dintre acestea, 102 au fost infectate în primele șapte zile după înrolarea în studiu, o „rată secundară de infectare” de 53% (procentajul oamenilor expuși care au luat Covid-19 de la primul caz). Aproximativ 75% din aceste infectări secundare au survenit în primele cinci zile după ce s-a îmbolnăvit primul membru al familiei.

„Am observat că, după ce un prim membru al familiei s-a îmbolnăvit, mai multe infectări au fost detectate rapid în gospodărie”, a declarat autorul principal dr. Carlos Grijalva, conferențiar de sănătate publică la Vanderbilt University Medical Center din Nashville.

Alte studii urmărind transmiterea Covid-19 în familii – cele mai multe efectuate în Europa și Asia – au identificat o rată secundară de infectare de 30% sau mai mică. Dar noul studiu, derulat între aprilie și octombrie, este unul dintre primele care a urmărit sistematic transmiterea Covid-19 în gospodăriile din SUA, cu participanți testați zilnic.

O parte din motivul pentru rata secundară de infectare mai mare din noul studiu, în comarație cu rapoartele anterioare, poate fi pusă pe seama metodelor de testare riguroasă și a testării consecutive a contacților familiei, au spus autorii. Pe lângă acestea, studiile din alte țări ar putea arăta rate secundare de infectare mai mici din cauză că oamenii din acele țări au purtat mai repede măști faciale în casă după ce s-a îmbolnăvit alt membru al familiei. Purtarea măștii de către cineva bolnav nu este parte tradițională din cultura americană, în vreme ce în alte țări este.

Studiul a mai descoperit că „transmiterea substanțială” survine indiferent dacă primul caz din familie (cunoscut drept „caz index”) este un copil sau un adult.

Într-adevăr, în gospodăriile unde cazul index avea sub 12 ani, rata secundară de infectare a fost de 53%, iar în căminele în care pacientul index era între 18 și 49 ani a fost de 55%. „Infecțiile au survenit repede, indiferent dacă primul membru bolnav al familiei a fost un copil sau un adult”, a spus Grijalva.

Mai puțin de jumătate din membrii familiilor au avut simptome la momentul în care au fost testați cu Covid-19, iar 18% au rămas asimptomatici pe durata studiului de șapte zile. Descoperirea subliniază necesitatea ca oamenii să intre în carantină după ce au avut contact apropiat cu cineva testat pozitiv cu Covid-19, au spus autorii.

În general, „persoanele care suspectează că ar putea avea Covid-19 trebuie să se izoleze, să stea acasă și să folosescă o cameră și o baie separată, dacă este posibil”, spune raportul. Izolarea trebuie să înceapă chiar înainte ca o persoană să fie testată și să aibă rezultatul. În plus, toți membrii familiei trebuie să înceapă să poarte măști în casă, în special în spațiile comune unde distanțarea socială nu este posibilă, au scris autorii.

Autorii mai notează că studiul a fost efectuat în două orașe – Nashville, Tennessee și Marshfield, Wisconsin - și că familiile respective pot să nu fie reprezentative pentru întrega populație a SUA. (Live Science)