Coronavirus: AstraZeneca estimează că vaccinul său anti-Covid va fi distribuit până în luna martie
Într-un interviu acordat El món, Baselga a afirmat că AstraZeneca, unul dintre cei mai mari producători de vaccinuri din lume, estimează că până la începutul anului 2021 va avea aproximativ trei miliarde de doze de vaccinuri despre care este sigură că vor fi verificate eficace.
Partea „complicată” va fi proiectarea modului de distribuire a acestora având în vedere cererea care va exista, potrivit lui Baselga.
Farmacistul britanic speră ca „unul, două sau trei” din cele patru vaccinuri cu care experimentează să înceapă să dea „rezultate” înainte de sfârșitul anului.
Potrivit lui Baselga, în prezent există 175 de vaccinuri în diferite stadii de dezvoltarea în întreaga lume, 35 dintre acestea ajungând în faza studiilor clinice pe oameni și 10 în faza finală de verificare.
În a doua categorie intră și un potențial vaccin AstraZeneca dezvoltat de gigantul farmaceutic în parteneriat cu Universitatea Oxford, din care Uniunea Europenă și-a rezervat deja 300 de milioane de doze.
În cazul vaccinurilor acestei companii, prognoza este că se vor aplica două doze, a doua la 28 de zile după prima.
„Imunitatea va începe însă înainte de aceste 28 de zile”, a precizat Baselga, subliniind că „vaccinul va ajuta, dar nu este singura soluție”.
Acesta afirmă că AstraZeneca dezvoltă și un tratament cu anticorpi monoclonali. Compania testează 16 potențiale astfel de tratamente și unul în special „este excelent”, afirmă Baselga.
Baselga se declară încrezător că după o iarnă care va fi „ oribilă”, vara viitoare va fi „relativ normală”, deși „nu vom reveni niciodată la normalitatea pe care o aveam până acum”, a avertizat el.
Cercetătorul spune că vor fi necesare în continuare măsuri de precauție precum distanțarea fizică, masca de protecție sau evitarea aglomerațiilor.
În acest scenariu și odată ce testele rapide vor fi distribuite masiv, riscul de contagiune va fi redus semnificativ dacă testele sunt utilizate în situații precum înainte de a intra într-un avion, un stadion de fotbal sau o sală de concerte.
„Vor fi foarte rapide și se vor putea face acasă", a asigurat el.
În ceea ce privește imunitatea, Baselga consideră că persoanele care s-au vindecat Covid-19 pot fi imune cel puțin unul sau doi ani, și nu doar șase luni sau mai puțin, cum au arătat unele studii.
Citește și:

Katalin Karikó, biochimista care a dezvoltat tehnologia mRNA, despre durata de eficacitate a vaccinului BioNTech - Pfizer, pentru HotNews.ro: „Dacă cei vaccinați nu se infectează, nu vom avea nevoie de o altă doză”
INTERVIU Paun Rohovei, însărcinatul cu afaceri al Ucrainei: Rusia a pregătit infrastructura militară din Crimeea pentru desfășurarea armelor nucleare / Obiectivul Moscovei - transformarea Crimeii într-un „portavion de nescufundat”
„Recensământul bugetarilor”. Liviu Mălureanu, președinte ANFP: Prin proiectul bugetar vrem să mapăm toți bugetarii, câți sunt, ce salariu au și ce fac / Concursuri naționale pentru posturile din administrație INTERVIU
Când marketingul ne păcălește să cădem în capcana consumului irațional/ Sunt diamantele valoroase sau nu?
Asa, tot asteptand pana la sfantul asteapta, chiar daca nu ne infectam, intre timp ne imbolnavim la cap cu totii!
Eu sunt gata sa ma ofer voluntar pt orice faza a testarii facuta de o firma farma serioasa.
Bagati oamenii in boala cu afirmatiile astea, oameni si asa obositi si distrusi psihic de atatea restrictii.
Probabil 2022 va fi un an destul de normal. Din punct de vedere medical. Pentru ca din punct de vedere geopolitic greul abia urmeaza. Pandemia o sa para plimbare in parc.