Medicii Spitalului de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie "Victor Babeş" din Timişoara au tratat şi cazuri de recontaminare cu coronavirus la acelaşi pacient, recidiva fiind mai severă decât îmbolnăvirea primară, potrivit manegerului unității medicale, medicul Cristian Oancea.

Testare coronavirusFoto: IPA / BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia

"În acest moment avem doar o singură recontaminare. Simptomele, în cazul reinfectărilor cu SARS-CoV-2, sunt mai severe. Cel mai probabil, s-au recontaminat pentru că nu au respectat măsurile de protecţie anti-pandemice. Au banalizat virusul şi s-au bazat pe faptul că prima infecţie a fost sub o formă foarte uşoară sau asimptomatică", a afirmat pneumologul Cristian Oancea, pentru Agerpres.

Prefectura Timiş a anunţat că în ultimele 24 de ore în judeţ au fost confirmate 123 de noi îmbolnăviri cu COVID-19, dintre care 69 în Timişoara, în condiţiile în care numărul de teste efectuate a fost de aproape 10 ori mai mic decât în zilele precedente. Unul dintre cazuri este contaminare SARS-CoV-2 din străinătate.

În această dimineaţă, numărul total de persoane internate cu coronavirus confirmat a ajuns la 359, cu 54 pe ATI şi un deces raportat. Rata de infectare în Timişoara a fost de 5,58 la mia de locuitori. Alte 30 de localităţi au depăşit această rată, iar 31 de localităţi au indicele între 1,5 şi sub 3 la mia de locuitori.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş, Cornelia Bubatu, a informat că focarul activ COVID de la Universitatea de Vest Timişoara a fost declarat închis, rămânând active 22 de focare, din care şase sunt în tot atâtea secţii ale Spitalului Judeţean Timişoara, cu un total de 63 de cazuri confirmate.

Pe de altă parte, până în acest moment, în judeţ nu a fost confirmat niciun caz de gripă clasică.