Coronavirus: Machu Picchu s-a redeschis după o pauză de aproape opt luni
Din motive de siguranţă sanitară, doar 675 de turişti vor putea vizita situl în fiecare zi, reprezentând 30% din numărul zilnic de vizitatori înregistraţi înainte de pandemie. Sub o ploaie fină şi lumini multicolore, un străvechi ritual incaş a fost celebrat duminică seară în semn de mulţumire adresată zeilor pentru redeschiderea acestei citadele, care a fost înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO în anul 1983.
Deschiderea sitului Machu Picchu arată că "peruanii sunt rezistenţi", a declarat pentru AFP ministrul Comerţului exterior şi Turismului din această ţară, Rocio Barrios. Un prim tren cu turişti a ajuns duminică dimineaţă la Machupicchu Pueblo, cel mai apropiat oraş în raport cu celebrul sit incaş.
Situl va primi luni primii vizitatori, însă turiştii vor fi obligaţi să respecte distanţarea socială, chiar dacă numărul cazurilor de coronavirus scade în Peru. Singura excepţie, o familie franceză, blocată în Peru din luna martie, a putut să viziteze Machu Picchu în cursul zilei de duminică.
Această redeschidere este în special aşteptată la Cuzco, o oprire obligatorie pe traseul turistic înainte de sosirea în Machu Picchu şi fosta capitală a imperiului incaş, unde scăderea numărului de vizitatori într-un oraş care trăieşte în proporţie de 70% de pe urma acestora a făcut ravagii.
Măsurile de izolare au dus la pierderi grave pentru zeci de mii de peruani care trăiesc din turism, în special în această regiune muntoasă unde se află citadela incaşă.
Numeroase hoteluri, restaurante şi alte activităţi legate de turism au dat faliment în timpul lockdown-ului de peste 100 de zile din prima parte a anului, care a fost ridicat în luna iulie.

Liberalizarea pieței energiei / Diferențe de până la 19% dintre prețul serviciului universal și cel mai mic preț de pe piață
UPDATE Cîmpeanu: „Elevii care au vulnerabilități sau aparținători cu vulnerabilități, certificate medical, vor putea învăța online; profesorii vor putea preda online” / Petiție pentru reintroducerea sistemului hibrid
Boeing 737 MAX va zbura din nou în UE. Interdicția impusă acum 22 de luni, după două accidente aviatice, a fost ridicată
Poluarea de weekend din București: Agenția de Mediu dă vina pe trafic și condițiile atmosferice, activiștii de mediu indică arderi de deșeuri și încălzirea rezidențială / În rest, tăcere
INTERVIU Cum se simte scăderea numărului de îmbolnăviri în spitalele COVID: Numărul de pacienți este mai mic, dar vin mulți cu forme severe / Pericolul foarte mare este noua tulpină