Guvernul britanic a decis sâmbătă ca Anglia să reintre în carantină începând de joi, 5 noiembrie, până pe 2 decembrie, pentru a stăvili ce de-al doilea val al pandemiei de coronavirus, care amenință să copleșească spitalele. Școlile vor rămâne însă deschise, informează AFP.

Boris JohnsonFoto: © No10 Crown Copyright / Eyevine / Profimedia

„Virusul se răspândește chiar și mai repede decât în cel mai sumbru scenariu stabilit de consilierii noștri științifici. (...) Este timpul să acționăm pentru că nu avem de ales”, a declarat premierul britanic Boris Johnson, în cursul unei conferințe de presă.

Această măsură nu vizează Scoţia, Țara Galilor şi Irlanda de Nord, unde decizia carantinării revine autorităților din fiecare provincie britanică.

Magazine neesenţiale, precum şi locurile de agrement şi divertisment vor fi închise, la fel şi puburile, barurile şi restaurantele, care pot oferi doar servicii de livrare la domiciliu sau la pachet, notează Agerpres citând agențiile DPA şi EFE. Cu toate acestea, şcolile şi alte instituţii de învăţământ vor rămâne deschise.

„Mă tem că, de joi, mesajul de bază este acelaşi: rămâneţi acasă, protejaţi NHS (serviciul naţional de sănătate) şi salvaţi vieţi”, a spus Johnson, avertizând că fără măsuri rata mortalităţii ar putea creşte şi mai mult.

„Crăciunul va fi diferit în acest an, poate foarte diferit, dar speranţa şi credinţa mea sinceră este că, luând măsuri dure, putem permite familiilor din toată ţara să fie împreună”, a spus şeful guvernului britanic, evocând măsuri similare luate de Franţa, Germania şi Belgia.

Nu va fi o închidere la fel de restrictivă ca cea din primăvara trecută, dar va implica faptul că cetăţenilor nu li se va permite să părăsească casele pentru alte motive decât educaţia, munca sau cumpărăturile esenţiale, a explicat premierul. O oră pe zi de exerciţii şi contactul cu o singură persoană dintr-o altă familie vor fi, de asemenea, permise.

El a adăugat că guvernele descentralizate au fost informate.

Planul va fi trimis Parlamentului luni, pentru a fi votat miercuri şi a intra în vigoare la miezul nopţii de miercuri spre joi.

Marea Britanie a depăşit oficial un milion de cazuri de Covid-19, cu 1.011.660 de cazuri depistate, a anunţat sâmbătă guvernul, cu puţin timp înainte de conferința de presă a premierului Boris Johnson pentru a dezvălui strategia sa de combatere a bolii.

Pragul de un milion de îmbolnăviri a fost atins după ce autorităţile sanitare ale ţării au raportat sâmbătă aproape 22.000 de cazuri noi în decurs de 24 de ore. Cu toate acestea, Marea Britanie nu este cea mai afectată din Europa, aflându-se în spatele Franţei şi Spaniei.

Totuşi, numărul morţilor din Marea Britanie este cel mai mare din Europa, cu peste 46.000 de decese legate de coronavirus de la începutul pandemiei.

Johnson a introdus un sistem de restricţii pe trei niveluri la mijlocul lunii octombrie, însă această măsură a fost criticată ca insuficientă. Grupul consultativ ştiinţific al guvernului pentru situaţii de urgenţă (SAGE) a sugerat o nouă izolare în urmă cu săptămâni.