​Alexandru Rafila susține că în lipsa unor măsuri suplimentare, România ar putea înregistra chiar și 10.000 de cazuri de COVID-19 pe zi până la finalul lunii decembrie.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Procesul acesta nu s-a oprit și probabil până spre sfârșitul lunii decembrie, în lipsa altor măsuri - pentru că ne-am apropiat de o limită a măsurilor de un anumit tip, cele care sunt mai puțin restrictive - cred că numărul de cazuri la sfârșitul acestei luni va înregistra un număr cu cinci cifre, adică o să fie cel puțin 10.000 de cazuri pe zi. (...) La numărul acesta de cazuri, capacitatea de la terapie intensivă este, sigur, depășită, iar asta are consecință directă în ceea ce privește mortalitatea”, a spus Alexandru Rafila, președintele Societății de microbiologie și candidat PSD la alegerile parlamentare.