Măsuri mai stricte se vor aplica în Islanda începând de sâmbătă pentru a preveni răspândirea contaminării cu noul coronavirus ca urmare a creşterii numărului de noi cazuri din ultima perioadă, informează dpa, preluată de Agerpres.

Reykjavik, IslandaFoto: Flickr/ Berit Watkin

Numărul maxim de participanţi la întruniri va fi redus de la 20 la 10. Până la 30 de persoane pot participa la înmormântări, în timp ce prezenţa clienţilor în farmacii şi magazine alimentare a fost limitată la 50.

Evenimentele sportive şi spectacolele sunt interzise, iar piscinele, barurile şi cluburile de noapte sunt închise. Restaurantele care servesc alcool trebuie să închidă la ora 21:00.

Modificările care se vor aplica până pe 17 noiembrie au fost anunţate vineri de executiv şi premierul Katrin Jakobsdottir în cadrul unei conferinţe de presă.

În ultimele două săptămâni, rata de infectare la 100.000 de locuitori a fost mai mare decât în Germania, dar mai mică decât în ţările care sunt în prezent grav afectate de pandemie, precum Belgia, Cehia şi Franţa.

Pentru prima oară după câteva luni, în ultimele zile în Islanda s-au înregistrat decese provocate de COVID-19, astfel încât numărul acestora a crescut de la 10 la 13 de la mijlocul lunii octombrie.