Coronavirus: Număr record de spitalizări în cel puţin 14 ţări din Europa (sinteză AFP)

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 30 octombrie 2020, 22:56 Actualitate | Coronavirus


Spitalizare Covid-19
Foto: Nicola Marfisi/AGF / Shutterstock Editorial / Profimedia
Cel puţin 14 ţări din Europa au atins în această săptămână un număr record de spitalizări legate de coronavirus într-un moment în care al doilea val al pandemiei loveşte regiunea, potrivit datelor oficiale compilate şi analizate de agenția AFP și citate de Agerpres.

Datele privind numărul de paturi de spital ocupate în prezent de pacienţi afectaţi de Covid-19 sunt făcute disponibile de 35 de ţări şi teritorii din cele 52 ale Europei, reprezentând 470 milioane de locuitori (55% din populaţie). Cea mai mare parte din ţările Uniunii Europene publică aceste date, cu excepţia Germaniei, Suediei, Greciei, Lituaniei şi Maltei.

În grupul ţărilor care au atins în ultimele zile un vârf al spitalizărilor fără precedent se află Polonia (14.631 bolnavi), Cehia (6.604) şi Belgia (5.924), care au şi cel mai mare număr de paturi ocupate.

Urmează Ungaria, Bulgaria, Portugalia, Austria, Slovacia, Croaţia, Slovenia, Albania, Letonia, Islanda şi Gibraltar, potrivit ultimelor bilanţuri disponibile.

Raportate la populaţia lor, ţările cele mai afectate sunt în prezent Cehia, care înregistrează 62 de bolnavi la 100.000 de locuitori, urmată de România (57), Belgia (51) şi Polonia (39).


Franţa (21.160), Spania (17.520), Ucraina (16.332) şi Italia (15.964) sunt de altfel în fruntea clasamentului ca număr total de bolnavi spitalizaţi din cauza Covid-19.

Tendinţa este în creştere peste tot în Europa. În total, peste 135.000 de bolnavi de Covid-19 sunt înregistraţi în prezent în cele 35 de ţări studiate, faţă de mai puţin de 100.000 în urmă cu o săptămână.

Ţările în care creşterea a fost cea mai puternică în raport cu săptămâna precedentă sunt Serbia (+97%), Belgia (+81%), Austria (+69%) şi Italia (+65%), ele fiind printre cele care au cel puţin 200 de paturi ocupate.

Doar în Muntenegru se observă o scădere (-16%), după un vârf înregistrat în urmă cu zece zile.

În Franţa, deşi nivelul său de spitalizări nu l-a atins pe cel din aprilie (32.131 persoane la 14 aprilie), numărul persoanelor spitalizate creşte foarte rapid (+50% într-o săptămână, cu un total de 21.160 în 29 octombrie).

Lista celor 35 de ţări şi teritorii incluse de AFP în bilanţul său sunt: Albania, Andorra, Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Danemarca, Estonia, Spania, Finlanda, Franţa, Gibraltar, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Monaco, Muntenegru, Norvegia, Olanda, Polonia, Portugalia, Republica Macedonia de Nord, Republica Cehă, România, Regatul Unit, San Marino, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Vatican.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1008 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță
Prin „Queen’s Gambit” Netflix ne arată că geniile sunt banale până când ajung subiecte de serial

Cursă contra-cronometru pentru România să cheltuiască cele 30 de miliarde de euro din planul de redresare. Comisarul European pe Transporturi: „Ultimele plăți se pot face în 2026. După acel termen, lucrările trebuie finanțate din alte surse”

Trenuri de legendă și amintiri dintr-o epocă ce nu va mai reveni - Octavian Udriște: De locomotiva cu aburi trebuia să ai grijă ca de o ființă, avea mai mult suflet

VIDEO Drumul Expres DX12 Craiova - Pitești: Imagini din dronă cu tronsonul unde românii de la UMB lucrează în forță. „Deja pe 70 la sută se va ajunge în situația de a se putea turna asfalt”

​VIDEO. 25 de întrebări despre vaccinul anti-COVID-19 (3): Am 20 de ani și nu am fost niciodată bolnav, de ce ar trebui să mă vaccinez?

Povestea omului care a făcut prima fotografie acum aproape 200 de ani

Autostrada Sibiu - Pitești - Bătaie mare pe cel mai scump tronson licitat vreodată în România: 15 oferte depuse de la firme din Europa, Turcia și China / UPDATE: Care sunt constructorii

Lupta cu sistemul: Nicușor Dan a suspendat un funcționar care a dat aviz de defrișare pentru grădina unor case de pe Kiseleff, unde ar putea apărea blocuri de 4 etaje, și pe care primarul încearcă să o salveze de 10 ani

Investiții personale în criză. Andrei a investit de Black Friday, nu a cheltuit. N-are acasă un Turbion în miniatură, dar gândește pe termen lung

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by