Deputatul Cătălin Rădulescu - dat afară din PSD și trecut la Partidul Ecologist - spune că nu este adeptul obligativităţii purtării măştii de protecţie, susţinând că, ţinută mai multe ore, aceasta poate "produce modificări cerebrale". Reamintim că în vară "deputatul mitralieră" a fost amendat pentru refuzul de a purta mască într-o benzinărie.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Existenţa acestui virus e clară, este în toată lumea. Eu am teoria mea vizavi de cum trebuia prevenită această pandemie, inclusiv în România, sau cum o tratezi. Adică eu nu cred în obligativitatea măştii. Nu o să cred niciodată, indiferent cine mi-ar impune acest lucru. Am fost prin toată lumea asta şi am văzut şi înainte de pandemie oameni care purtau mască. Dar o făceau pentru a se proteja ei pe ei. (...) Pe de altă parte, de la început am spus că trebuiau făcute testări masive", a declarat Rădulescu într-o conferinţă la sediul Partidului Ecologist Român, formaţiune pentru care deschide lista candidaţilor la Camera Deputaţilor în circumscripţia Argeş.

El a susținut că nu este de acord cu carantinarea oamenilor în case, "creându-le această psihoză de a sta într-un mediu închis, pentru că nu sunt animale", iar "copiii nu pot face educaţie online pentru că trebuie să interacţioneze", potrivit Agerpres.

"(...) Plus că masca, aşa cum am spus-o ca medic totdeauna, nu este sănătoasă dacă este ţinută nu ştiu câte ore, pentru că ea produce modificări cerebrale la un anumit moment. Cum poţi să accepţi tu, ca medic, să induci în populaţie un lucru care tu ştii că nu este sănătos? Deci, abordarea acestui guvern, cu complicitatea PSD-ului, a fost greşită. S-a dorit să se înspăimânte tot poporul, în loc să faci cum fac suedezii sau alte naţii care au înţeles altfel - să protejeze poporul, să-l lase să funcţioneze, să fie liber", a susținut Rădulescu.

Reamintim că în luna iulie "deputatul mitralieră" a fost amendat pentru refuzul de a purta mască într-o benzinărie. "Nu există așa ceva (pacienți asimptomatici -n.r.), eu nu cred în asta. Eu, ca medic, nu cred că există vreo boală fără simptom. N-am învățat așa ceva la facultate, nu există în medicină boli fără simptom. Eu mă duc la medic în momentul în care simt ceva, mă doare ficatul, mă doare inima, tușesc, strănut... Eu nu cred în asta, oameni cu Covid, dar care n-au simptome. Probabil își ascund simptomele sau nu le recunosc", susținea el atunci.