Preşedintele ceh va numi joi un nou ministru al sănătăţii pentru a-l înlocui pe Roman Prymula, demis după ce a fost surprins încălcând măsurile pe care chiar el le-a luat împotriva coronavirusului, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, relatează Agerpres citând AFP.

Roman PrymulaFoto: CTK / Alamy / Alamy / Profimedia

Roman Prymula a fost fotografiat săptămâna trecută de reporterul unui tabloid în momentul în care ieşea dintr-un restaurant care ar fi trebuit să fie închis în virtutea regulilor impuse pentru combaterea pandemiei de Covid-19.

Aflată pe primul loc în UE la numărul de noi decese şi contagieri la 100.000 de locuitori, Republica Cehă, o ţară de 10,7 milioane de locuitori, a înregistrat circa 270.000 de cazuri confirmate şi 2.400 de morţi din martie.

„Preşedintele Milos Zeman îl va numi pe Jan Blatny în postul de ministru al sănătăţii joi”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Zeman, Jiri Ovcacek, într-o postare pe Twitter.

Jan Blatny este hematolog pediatru şi director adjunct al unui spital din al doilea oraş ceh ca mărime, Brno. El nu are experienţă politică.

Roman Prymula, epidemiolog de profesie, a fost numit în septembrie, într-un moment în care numărul de contaminări începea să crească vertiginos.

Citește și: Scandal în Cehia, premierul Babis îi cere demisia ministrului sănătății: „Nu putem predica apă și să bem vin”