Sute de italieni au luat parte noaptea trecută la un protest neautorizat organizat de neofasciștii de la Forza Nuova în centrul Romei împotriva restricţiilor de circulaţie şi a altor măsuri care vizează încetinirea propagării virusului. Liderul formaţiunii extremiste a acuzat într-un mesaj difuzat duminică pe Twitter că vieţile italienilor sunt sacrificate în numele unei "pseudo-pandemii", relatează dpa citată de Agerpres.

Proteste in Italia (Screenshot)Foto: Hotnews

"Italienii arată că nu mai tolerează restricţiile şi eutanasia economică în numele unei pseudo-pandemii", a scris Roberto Fiore.

Mesajul său vine după ce sute de oameni au luat parte noaptea trecută la un protest neautorizat organizat de Forza Nuova în centrul Romei împotriva restricţiilor de circulaţie şi a altor măsuri care vizează încetinirea propagării virusului.

Protestatarii au aprins artificii şi au aruncat cu petarde şi sticle incendiare în poliţişti, declanşând ciocniri cu forţele de ordine, urmate de avarierea mai multor maşini şi incendierea de coşuri de gunoi pe străzile adiacente.

Doi poliţişti au fost răniţi şi cel puţin 10 protestatari au fost reţinuţi, au indicat media italiene.

Forza Nuova, care a obţinut mai puţin de 0,4% din voturi la alegerile legislative din 2018, a fost implicată şi în protestele violente de vineri seara de la Napoli, calificate de un oficial din Ministerul de Interne drept incidente de "gherilă urbană" alimente de "huligani din galerii, grupuri infracţionale şi extremişti politici".

Italia cunoaşte o nouă creştere a infectărilor cu noul coronavirus, cu un nou record zilnic de 19.644 de cazuri raportate sâmbătă şi 151 decese legate de COVID-19, cel mai mare număr zilnic din ultimele 5 luni.

Pe acest fond, premierul Giuseppe Conte urma să anunţe duminică noi restricţii, între care închiderea cinematografelor şi teatrelor şi scurtarea programului restaurantelor şi barurilor.