Este o chestiune de ore până când Timişoara va intra în scenariul roşu, după depăşirea incidenţei de trei cazuri de COVID-19 la o mie de locuitori, au transmis autorităţile locale. Joi dimineaţă, indicele de infectare era 2,92 la mia de locuitori. În acelaşi timp, spitalele care tratează pacienţi cu coronavirus sunt pline în proporţie de 90 la sută.

Timișoara Foto: PNL

Prefectul judeţului Timiş, Liliana Oneţ, a anunţat că va convoca o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul căreia vor fi luate măsurile necesare, potrivit News.ro.

”Este probabil doar o chestiune de ore ca municipiul Timişoara să intre în scenariul roşu, având în vedere faptul că în acestă dimineaţă indicele de infectare este de 2,92/1000 locuitori. De aceea, după ce se va depăşi acest indice de infectare voi convoca o şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a analiza dacă se impun măsuri faţă de Hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă 43/15 octombrie 2020”, a transmis prefectul Liliana Oneţ.

Prefectul anunţă că vor urma restricţii timp de 14 zile, în Timişoara.

”Ieri, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, la Diverse, am abordat problema ratei crescute a infectărilor din municipiul Timişoara, inclusiv din punctul de vedere al restricţiilor pe care vom fi nevoiţi să le impunem timp de 14 zile. Să nu uităm faptul că de luni urmează o săptămână de vacanţă pentru elevii din învăţământul primar şi cel preşcolar acest fapt putând duce la creşterea indicelui de infectare, dacă nu se vor respecta reglementările legale. Vor urma restricţii pentru următoarele 14 zile, acestea având ca scop limitarea răspândirii bolii. Ştiu că nu va fi uşor, dar avem obligaţia să respectăm legea şi să protejăm sănătatea şi viaţa tuturor timişorenilor”, a mai precizat Oneţ.

Liliana Oneţ a transmis că spitalele dedicate COVID-19, din Timişoara sunt aproape pline şi a făcut apel la populaţie să respecte regulile.

”Spitalele care tratează pacienţi COVID din judeţul Timiş sunt peste 90% pline, iar la ATI sunt foarte puţine locuri. Vă rog să faceţi tot posibilul să vă protejaţi şi să îi apăraţi şi pe cei din jurul vostru. Vă rog să respectaţi toate prevederile legale, să păstraţi normele de distanţare sanitară şi pe cele de igienă. Respectați regulile de distanțare socială în cadrul întâlnirilor familiale și limitați la maximum orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă! Deasemenea vă rog să renunţaţi la deplasări, dacă nu sunt absolut necesare, să evitaţi zonele aglomerate, să limitaţi contactul cu alte persoane, pentru că oricine dintre noi poate fi infectat, asimptomatic, şi să transmită virusul. Sănătatea şi viaţa fiecăruia sunt foarte importante şi numai respectând regulile ne putem proteja şi, implicit, să reducem rata infectărior la nivelul judeţului Timiş!”, a mai transmis Oneţ.

În Timiş, de la debutul pandemiei de coronavirus au fost înregistrate 6344 de cazuri, din care 176 anunţate miercuri. Rata de infectare pe întreg judeţul Timiş a fost miercuri 2,22 la o mie de locuitori.

Zece localităţi din Timiş se află în scenariul roşu, având rata de infectare de peste 3 la o mie de locuitori. Un număr de 47 unităţi de învăţâmânt funcţionează în scenariul roşu, 277 în scenariul galben şi 267 în scenariul verde.