În încercarea de a stopa creşterea numărului cazurilor de Covid-19, începând de joi, 22 octombrie, regiunea italiană Lombardia a decretat restricții de circulație pe timpul nopţii şi cere limitarea călătoriilor în întreaga regiune, anunță postul RaiNews, citat de Rador.

Coronavirus in ItaliaFoto: Agerpres/EPA

Ordonanţa care a fost semnată marţi de ministrul sănătății, Roberto Speranza, și de președintele regiunii, Attilio Fontana, prevede ca în intervalul cuprins între orele 23.00 şi 05.00 dimineața pot fi efectuate deplasări doar pentru necesități de muncă dovedite, situații de necesitate, de urgență, sau din motive de sănătate. Ordonanța va fi în vigoare până la data de 13 noiembrie.

Declarații pe proprie răspundere și amenzi

Ordonanța emisă de regiunea Lombardia prevede revenirea sistemului declaraţiilor pe propria răspundere. În al doilea paragraf al articolului 1 se menţionează că „existența situațiilor care permit posibilitatea deplasării revin persoanei în cauză, care trebuie să completeze şi să semneze o declaraţie pe proprie răspundere”. Nerespectarea măsurilor prevăzută de ordonanță se pedepsește cu sancțiuni cuprinse între 400 și 3.000 de euro.

Primarul din Milano: există riscul ca pandemia să aibă un efect devastator

„Noi suntem aici pentru a încerca să găsim soluții, pentru că, dacă pandemia izbucnește într-un oraș mare, efectul este unul devastator”, precizează primarul oraşului Milano, Giuseppe Sala, într-un interviu în care vorbeşte despre creșterea numărului de cazuri în oraș și în provincie.

Apelul lansat vârstnicilor: rămâneți acasă

Vorbind în continuare despre creșterea infecțiilor, a internărilor și a numărului de paturi ocupate la secţiile de terapie intensivă, Giuseppe Sala explică: „Este un fapt generalizat, însă în unele zone, cum ar fi zona metropolitană din Milano, este mai grav, în timp ce în altele, cum ar fi cazul a trei provincii: Brescia, Bergamo, Cremona, situaţia e mai puţin gravă. Iar motivul acestui decalaj e simplu de înţeles: pur şi simplu locuitorii acestor provincii au plătit deja un preţ foarte mare în lunile martie și aprilie, şi practic s-a dezvoltat un fel de imunitate. Milano, în schimb, nu a plătit acest preţ.

Profesorul Remuzzi - continuă primarul din Milano - cu care am vorbit cu puțin timp în urmă, îmi spune că până în prezent, din cele 36.000 de decese pe care le-am avut în Italia din cauza Covid, 33.000 au fost persoane cu vârste peste 65 de ani. Este adevărat că acum infecțiile îi afectează și pe cei mai tineri, însă categoria vârstnicilor este cea mai delicată. Motiv pentru care lansez o dublă invitație, una pentru noi toți, că trebuie să ne protejăm vârstnicii. Cea de-a doua le-o adresez lor: stați acasă, este un lucru vital în acest moment”.