Timișoara, al treilea mare oraș din România aproape de scenariul roșu/ Inspectoratul Școlar: Sunt 84 de elevi și profesori spitalizați cu COVID

de Redactia     HotNews.ro
Miercuri, 21 octombrie 2020, 16:51 Actualitate | Coronavirus


Timișoara
Foto: PNL
Timișoara este al treilea mare oraș din România, după București și Cluj-Napoca, ce va intra în scenariul roșu întrucât rata de infectare se apropie de 3 la mia de locuitori. Inspectoratul Școlar Județean Timiș a anunțat miercuri o creştere a numărului elevilor şi profesorilor confirmați cu COVID-19 şi care sunt spitalizaţi.

Rata de infectare în Timişoara era, marţi, de 2,79 la mia de locuitori, potrivit Prefecturii Timiş, scrie Agerpres.

În doar două zile, numărul elevilor internaţi cu COVID-19 a crescut de la 31 la 51, iar al cadrelor didactice, de la 25 la 33. De asemenea, mai sunt internaţi 11 angajaţi din rândul personalului nedidactic, faţă de nouă, la raportarea anterioară. Totodată, 46 de şcoli şi grădiniţe au intrat în scenariul roşu de activitate, în 10 localităţi măsura fiind luată ca urmare a depăşirii ratei de infectare de peste 3 la mie.

"În momentul în care vom fi anunţaţi de Direcţia de Sănătate Publică că Timişoara este în scenariul roşu, toate unităţile de învăţământ vor solicita Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă trecerea în scenariul roşu, cu activitate online. Este clar că ne apropiem încet de scenariul roşu, de la 31 de unităţi de învăţământ în acest scenariu (zilele trecute, n.r.) am ajuns acum la 47, spre dublu. Evident că toată Timişoara va intra în scenariul roşu, în contextul în care în municipiu se află 51% din populaţia şcolară, respectiv 47.983 elevi şi preşcolari (din totalul de 97.409, n.r.). Majoritatea unităţilor de învăţământ din Timişoara sunt pregătite să predea în scenariul online", a afirmat, marţi, şeful Inspectoratului Şcolar Timiş, Marin Popescu.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1586 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by