Elevii solicită să fie introduși pe lista prioritară de testare pentru COVID-19

de N.O.     HotNews.ro
Luni, 19 octombrie 2020, 18:34 Actualitate | Coronavirus


Elevi cu masca
Foto: Jean-Christophe Milhet / AFP / Profimedia
Consiliul Național al Elevilor (CNE) solicită introducerea elevilor pe lista prioritară de testare pentru COVID-19, pentru că petrec, în medie, șase ore pe zi în aceeași încăpere, alături de colegii lor, aflându-se într-un risc ridicat de infectare.

CNE subliniază că, potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică, în a cincea săptămână de școală au fost înregistrate 1.692 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, care reprezintă o creștere cu 155%, în timp ce, raportat la numărul total de cazuri înregistrat de la începutul pandemiei până acum la segmentul de vârstă aferent elevilor și preșcolarilor (11.765), cazurile de săptămâna trecută reprezintă 14,4%.

„Vedem din ce în ce mai multe cazuri de COVID - 19 în unitățile de învățământ. Siguranța elevilor trebuie să primeze, motiv pentru care solicităm includerea acestora pe lista prioritară de testare pentru COVID - 19. Identificarea cazurilor pozitive și izolarea acestora va scădea în mod semnificativ necesitatea închiderii școlilor și a tranziției către învățământul online, pentru care multe unități de învățământ încă nu sunt pregătite”, a declarat Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.

Elevii mai spun că multe școli nu sunt pregătite pentru tranziția către orele online, iar procesul de digitalizare este unul de durată, care, cel mai probabil, nu se va încheia în următoarele săptămâni. Astfel, testarea elevilor și izolarea cazurilor pozitive ar reduce posibilitatea răspândirii virusului și ar elimina necesitatea tranziției către cursurile online pentru multe unități de învățământ.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1772 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Elevii voteaza? Deci NU (Luni, 19 octombrie 2020, 18:44)

    Gryphus [utilizator]

    daca nu esti bugetar sau votant al sistemului atunci slabe sanse sa obtii ceva gratuit in Romania
  • 0 (2 voturi)    
    Entitlement 2.0 (Luni, 19 octombrie 2020, 19:08)

    xolv [utilizator]

    da, mici soimi si pionieri, imediat, voi sunteti coloana vertebrala a tarii in situatia asta dde criza.
  • 0 (0 voturi)    
    Să tot vrea ei, dar disciplina? (Marţi, 20 octombrie 2020, 7:10)

    BEDE [utilizator]

    Mai zlele trecute am văzut grupuri de elevi ieșiți de la o școală. Erau pe acolo vreo 8-10 aproape unul de altul și fără mască. Nu spun să nu vorbească unii cu alții, dar să poarte mască!
    ÎAr fi bine ca minunatul consiliu sl ekevilor întâi să le ceară elevilor să poarte mască atunci când se apropie de alții, apoi să vină cu pretenții.
    Cred că prioritate la testare trebuie să aibă personalul medical, care să fie testat o dată pe săptămână, apoi mai vedem... Mai ales că aceste teste sunt scumpe și rezultatele nu ies imediat.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by