Peste 2.000 de oameni de știință, cercetători și medici au semnat Memorandumul John Snow, un text în care este prezentat consensul comunității științifice, bazat pe dovezi, în privința noului coronavirus și a modului cum trebuie – sau nu trebuie – gestionată această pandemie.
Textul, al cărui nume face referire la unul dintre fondatorii științei epidemiologiei, a fost publicat inițial în prestigioasa revistă medicală The Lancet:
”Sindromul de coronavirus respirator sever acut 2 (SARS-CoV-2) a infectat peste 35 de milioane de oameni la nivel global, peste 1 milion de decese fiind înregistrate de Organizația Mondială a Sănătății până la 12 octombrie 2020.
În condițiile în care al doilea val de COVID-19 afectează Europa, iar iarna se apropie, avem nevoie de comunicarea clară a riscurilor aduse de COVID-19 și a strategiilor eficiente de a le combate. În acest material ne prezentăm consensul, bazat de dovezi științifice, în privința COVID-19.
SARS-CoV-2 se răspândește prin contact (prin picături și aerosoli) și se transmite la distanță prin aerosoli, în special în condiții de ventilație redusă. Infecțiozitatea sa mare, combinată cu sensibilitatea unei populații la un virus la care nu a mai fost expusă, creează condițiile pentru o rapidă răspândire comunitară.
Rata deceselor COVID-19 este de mai multe ori mai mare decât cea a gripei sezoniere, iar infecția poate duce la o boală de lungă durată, inclusiv la oameni tineri și sănătoși.
Este neclar cât de mult durează imunitatea și, la fel ca alte coronavirusuri sezoniere, SARS-CoV-2 este capabil să reinfecteze oamenii care au avut deja boala, dar frecvența re-infectării este necunoscută.
Transmiterea virusului poate fi temperată prin distanțare fizică, folosirea de măști faciale, igiena mâinilor și căilor respiratorii și prin evitarea aglomerărilor de persoane și a spațiilor slab ventilate. Testarea rapidă, anchetele epidemiologice și izolarea sunt și ele decisive în controlul transmiterii. Organizația Mondială a Sănătății a susținut aceste măsuri încă din prima parte a pandemiei.
În faza inițială a pandemiei, multe țări au instituit ”lockdown-uri (restricții pentru populație, inclusiv măsuri de închidere la domiciliu și lucru de acasă) pentru a încetini răspândirea rapidă a virusului.
Acestea au fost esențiale pentru reducerea mortalității, pentru ca serviciile de sănătate să nu fie depășite de situație și pentru a se câștiga timp cu scopul de a pune la punct sisteme de răspuns la pandemie care să oprească transmitere după perioada de lockdown.
Deși lockdown-urile au fost disruptive, afectând substanțial sănătatea mentală și fizică și lovid economia, aceste efecte au fost, adesea, mai rele în țările care nu au fost capabile să folosească răgazul din lockdown și de după acesta pentru a înființa metode eficiente de control al pandemiei.
În absența măsurilor adecvate de gestionare a pandemiei și a impactului asupra societății, aceste țări s-au confruntat cu continuarea restricțiilor.
Acest lucru a dus, în mod evident, la demoralizare și pierderea încrederii.
Sosirea celui de-al doilea val și conștientizarea provocărilor ce urmează a dus la renașterea interesului în așa-numita imunitate de turmă, care sugerează permiterea unei epidemii necontrolate, de amploare, în populația cu risc-redus, în același timp protejându-i pe cei vulnerabili.
Susținătorii ideii sugerează că asta va genera o imunitate a întregii populații prin infectarea celor cu risc redus, lucru ce va conduce, în final, la protejarea celor vulnerabili.
Orice strategie de control al pandemiei ce se bazează pe imunitate obținută prin infectarea naturală este defectuoasă.
Transmiterea necontrolată în rândul tinerilor aduce riscul de morbiditate semnificativă și de mortalitate în toată populația. Pe lângă costul uman, așa ceva ar afecta forța de muncă ca întreg și va depăși capacitatea sistemelor de sănătate de a oferi îngrijiri de urgență sau de rutină.
Mai mult, nu există dovezi privind imunitate de lungă durată la SARS0CoV-2 după infectarea naturală, iar transmiterea endemică ce va fi consecința reducerii în timp a imunității va reprezenta un risc pentru populația vulnerabilă pe termen nedefinit.
O asemenea strategie nu va opri pandemia COVID-19, ci va duce la epidemii recurente, așa cum s-a întâmplat cu numeroase boli infecțioase înainte de apariția vaccinării.
De asemenea, va pune o povară inacceptabilă pe economie și pe lucrătorii din sănătate, mulți dintre ei murind din cauza COVID-19 sau suferind traume din cauză că au fost nevoiți să practice medicină de dezastru.
În plus, încă nu înțelegem bine cine sunt cei care vor suferi de forma prelungită a COVID-19. Definirea celor vulnerabili este o chestiune complexă și, chiar dacă îi luăm în considerare doar pe cei care riscă o formă gravă a bolii, proporția persoanelor vulnerabile ajunge și la 30% din populație în unele regiuni.
Izolarea prelungită a mari părți din populație este practic imposibilă și profund lipsită de etică. Dovezile empirice din multe țări arată că nu este fezabil să riști restrângerea focarelor necontrolate la anumite parți din societate.
O asemenea abordare riscă și exacerbarea inegalităților socio-economice și discriminărilor structurale deja evidențiate de pandemie. Eforturile dedicare protejării celor mai vulnerabili sunt esențiale, dar trebuie să fie completate de strategii concentrate pe toate segmentele de populație.
Ne confruntăm, din nou, cu accelerarea rapidă a cazurilor de COVID-19 în mare parte din Europa, SUA și multe alte țări ale lumii.
Este crucial să acționăm urgent și hotărâtor. Măsuri eficiente de stopare și controlare a transmiterii trebuie implementate pe scară largă și trebuie sprijinite prin programe financiare și sociale care încurajează răspunsul comunităților și sunt țintite contra inegalităților care au fost amplificate de pandemie.
Continuarea restricțiilor va fi probabil necesară pe termen scurt, pentru a reduce transmiterea și a rezolva sistemele ineficiente de răspuns la pandemie, pentru a evita viitoare lockdown-uri.
Scopul acestor restricții este de controla infectările cu SARS-CoV-2 la niveluri scăzute prin detectarea rapidă a focarelor și răspuns rapid prin sisteme eficiente și complete de descoperire, testare, urmărire, izolare și sprijin astfel încât viața să se întoarcă aproape de normal fără a fi nevoie de restricții generalizate.
Protejarea economiei este legată inextricabil de controlarea COVID-19. Trebuie să ne protejăm forța de muncă și să evităm incertitudinea pe termen lung.
Japonia, Vietnam și Noua Zeelandă – ca să dăm câteva exemple – au arătat că răspunsurile solide din partea sistemelor de sănătate pot controla transmiterea, permițând întoarcerea la ceva aproape de normal, și mai sunt și alte povești de succes.
Dovezile sunt clare: controlarea răspândirii comunitare a COVID-19 este cea mai bună cale de a ne proteja societățile și economiile până când vaccinuri și tratamente sigure și eficiente vor veni, în lunile următoare.
Nu ne permite distrageri care subminează un răspuns eficient; este esențial să acționăm urgent, pe baza dovezilor științifice”. ”
38
8
