Restricţii mai stricte pentru diminuarea răspândirii COVID-19 vor fi aplicate la Londra începând de sâmbătă, a anunţat joi primarul capitalei britanice, Sadiq Khan, transmit DPA și The Telegraph, potrivit Agerpres.

Coronavirus LondraFoto: Rod Olukoya / Alamy / Profimedia Images

Conform noilor restricţii, locuitorii Londrei nu se vor mai putea întâlni în spaţii închise cu persoane din alte gospodării, interdicţie valabilă atât pentru locuinţele private, cât şi pentru spaţiile publice cum ar fi barurile sau restaurantele.

Întâlnirile în spaţii publice deschise în grupuri de maxim şase persoane sunt încă permise.

Virusul „se răspândeşte rapid peste tot în oraşul nostru”, a spus Sadiq Khan în faţa membrilor adunării municipale”.

„Nimeni nu doreşte noi restricţii, dar acestea sunt necesare pentru a proteja vieţile londonezilor”, a explicat edilul capitalei britanice, care le-a cerut locuitorilor acesteia să evite, pe cât posibil, transportul public şi deplasările.

„Trebuie să-i avertizez pe londonezi că avem o iarnă dificilă în faţa noastră”, a insistat el.

Mai multe cartiere ale Londrei au depăşit în ultimele zile pragul de 100 de cazuri de COVID-19 la 100.000 de locuitori.

Prin noile măsuri, Londra a trecut la nivelul doi de alertă, în cadrul sistemului pe trei nivele stabilit de guvern.

Sadiq Khan şi liderul Partidului Laburist de opoziţie din care face parte, Keir Starmer, împreună cu responsabili sanitari, au cerut un „lockdown” naţional pentru a combate mai eficient pandemia.

Dar guvernul condus de Boris Johnson a preferat deocamdată să menţină aplicarea sistemului regional de alertă sanitară pe trei nivele.

Citește și: